PNL nu susţine majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite, iar o suprataxare de 1% aplicată tuturor companiilor va duce la “o explozie generalizată” a preţurilor, transmit liberalii într-un comunicat remis joi AGERPRES.
“Poziţia Partidului Naţional Liberal în privinţa suprataxării companiilor rămâne una foarte clară şi fermă: nu susţinem majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil. O majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală şi ar alunga investitorii, iar PNL nu poate fi de acord cu aşa ceva”, se arată în comunicat.
PNL mai menţionează că, “de altfel, coaliţia în ansamblul ei, inclusiv PSD, s-a angajat ca în acest an să nu introducă nicio taxă nouă sau să le majoreze pe cele existente”.
“Anul 2023 a început deja cu un Cod fiscal modificat, prin măsuri de echilibrare a taxării şi de eliminare a unor inechităţi din sistem, Cod fiscal pe care l-au agreat toate cele trei partide din coaliţia de guvernare. Partidele ar trebui să evite tentaţia să lanseze măsuri fiscale care dau bine la un anumit tip de alegători, dar care riscă să arunce în aer stabilitatea fiscală”, susţin liberalii.
Potrivit PNL, introducerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari înseamnă “creşterea în cascadă a preţurilor la produse şi servicii care vor afecta toţi românii”.
“PNL consideră că sunt necesare analize profesioniste şi serioase, întrucât riscul unor creşteri de preţuri şi mai mari, generate de astfel de măsuri, este unul major. PNL va susţine stabilitatea şi solidaritatea cu categoriile care suferă azi din cauza contextului regional şi mondial economic, dar nu va accepta măsuri luate fără o judecată riguroasă. În prezent, România are un cadru fiscal stabil, predictibil şi atrăgător pentru investitori. O dovedesc cifrele macroeconomice din anul trecut, care arată că am atras investiţii străine directe la un nivel record: 11,3 miliarde euro (potrivit estimării BNR). PIB-ul a avut un avans de 4,9% (potrivit estimării Comisiei Naţionale de Prognoză), economia performând peste aşteptări (estimarea iniţială era de 4,6%). Exporturile româneşti au fost de 85 miliarde euro (în primele 11 luni ale 2022). Aceste valori preliminare vor fi confirmate de cele finale, care urmează să fie publicate de către INS”, se precizează în comunicatul citat.
Liberalii menţionează că taxarea profiturilor din energie este un subiect diferit de suprataxarea companiilor.
“Facem clar şi pentru PSD: taxarea profiturilor excepţionale din zona de energie este un subiect total diferit de cel al unei suprataxări de 1% aplicată tuturor companiilor, care va duce la o explozie generalizată a preţurilor”, mai transmite PNL.
“Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe. Unii lideri marcanţi ai PNL au cerut cu vehemenţă ca taxa de solidaritate stabilită la nivel european să se aplice asupra unor mari companii din sectorul energetic din România. Alţii, în schimb, critică taxa de solidaritate cu aceeaşi vehemenţă, pe motiv că ar afecta mediul de afaceri şi ar creşte preţurile la clienţii finali. Colegii de la PNL trebuie să explice de ce taxa pe solidaritate e bună când o solicită PNL, dar nu mai e bună când o propune PSD”, susţineau social-democraţii, într-un comunicat de presă.
Sam Bankman-Fried, cofondatorul FTX, a plătit mită de zeci de milioane de dolari cel puțin…
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 125.000 de lei hipermarketurile Metro Cash &…
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire…
Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană au avut marţi un prim schimb de poziţii cu privire…
Astăzi, 28 martie, a avut loc la sediul SRI evaluarea stadiului măsurilor adoptate de instituție…
Comisia salută astăzi, 28 martie, angajamentele asumate de șapte organizații de a sprijini Inițiativa privind…