Politica

PNL Sector 3 a demarat o petiţie pe tema recuperării terenului retrocedat din Parcul Alexandru Ioan Cuza

PNL Sector 3 a demarat o petiţie pe tema recuperării terenului de aproximativ 11 hectare din Parcul Alexandru Ioan Cuza, a cărui restituire în natură a fost dispusă printr-o dispoziţie din 2005 a primarului general al Capitalei.

“Demarăm o petiţie şi o strângere de semnături în stradă şi în mediul online, pentru că ne dorim să auzim vocea cetăţenilor. (…) Din ce am discutat noi cu toţi cei care locuiesc şi trăiesc în zonă, în ultimele luni, toată lumea îşi doreşte acest lucru, recuperarea celor 11 hectare de teren”, a declarat preşedintele PNL Sector 3, Andrei Baciu, potrivit unui comunicat.

De asemenea, el a amintit că reprezentanţii PNL Sector 3 au iniţiat o hotărâre de Consiliu Local, care a fost aprobată în şedinţa de acestui for de joi, prin care solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Primăriei Capitalei să demareze procedurile de expropriere, la finalizarea tuturor opţiunilor juridice, pentru recuperarea acestui teren din Parcul Alexandru Ioan Cuza.

Andrei Baciu a menţionat că în şedinţa Consiliului Local Sector 3 de joi a mai fost supusă votului şi aprobată montarea unui post de Poliţie Locală în zona terenului retrocedat.

“Acum aproape aproximativ o lună, am aprobat o hotărâre de Consiliu Local prin care am cerut Consiliului General să majoreze aceste amenzi pentru defrişările ilegale. Am cerut Poliţiei Locale să facă o patrulă în jurul parcului (…) pentru a observa dacă sunt activităţi ilegale în perimetrul zonei retrocedate (…) Poliţia Locală este sesizată. Ce pot face este ei este să dea amendă contravenţională, dacă constată că nu există aviz de defrişare. În momentul acesta nu se defrişează, ei doar mărunţesc lemnul pe care l-au tăiat anterior”, a spus, la rândul său, consilierul local PNL Cătălin Moldoveanu.Nu în ultimul rând, Sorin Muşat, un reprezentant al firmei care a închiriat o parte din terenul retrocedat din Parcul Alexandru Ioan Cuza pentru a face un parc de distracţii, a precizat că umbra este “vitală” pentru un astfel de obiectiv.

Potrivit acestuia, reprezentanţii firmei au început curăţenia, au toaletat copacii uscaţi şi au fost amendaţi pentru că nu au avut autorizaţie în acest sens nici de la Municipalitate şi nici de la Primăria Sectorului 3.

“Am cumpărat acum pentru această zonă o tonă de seminţe de gazon, ca să-l facem verde, interesul nostru este să fie verde şi să fie parc în continuare”, a adăugat Sorin Muşat.

Articole recente

Germania trimite avioane de vânătoare după ce un avion militar rus survolează Marea Baltică

Forțele aeriene germane afirmă că „forța de alertă rapidă” a primit ordin de la NATO…

2 ore ago

Iluzia inflației (Florin Cîţu)

Explozia prețurilor în România nu este un fenomen întâmplător. Dincolo de șocurile externe și de…

2 ore ago

Trump spune că familia Murdoch ar putea fi partenerii potențiali în tranzacția TikTok

Președintele Donald Trump a declarat într-un interviu difuzat duminică că magnatul conservator al mass-media Rupert…

2 ore ago

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia și Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunțuri…

2 ore ago

Aeroporturile europene se grăbesc să repare sistemele de check-in după un atac cibernetic major

Unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, inclusiv Heathrow din Londra, cel mai aglomerat…

5 ore ago

Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More