România, 2025. Ne aflăm în mijlocul unei epoci în care transformarea digitală ar trebui să fie coloana vertebrală a dezvoltării moderne. Cu toate acestea, Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pilonul de finanțare menit să accelereze această transformare, pare din ce în ce mai mult un fiasco birocratic de proporții istorice. În loc să catalizeze o revoluție digitală, România stă pe marginea unei prăpastii administrative, privind neputincioasă cum proiecte esențiale se prăbușesc sub greutatea propriei incompetențe.

Proiecte majore cu finațare prin PNRR anulate (sau în cel mai bun caz mutate, in extremis, pe POCIDIF): rezultatul unei administrații parazitate de incompetență

Nu mai este un secret pentru nimeni, deja asistăm la anularea unor proiecte majore de digitalizare care fuseseră inițial anunțate, cu fanfara și entuziasmul specific promisiunilor europene, de către oficialii români care nu înțeleg mare lucru. Însă, în spatele cortinei, realitatea este una tristă. Lansarea unor proiecte vitale pentru digitalizarea administrației publice a fost tergiversată ani întregi din cauza lipsei cronice de capacitate administrativă. Funcționari slab pregătiți sau complet dezinteresați, gestionați de șefi fără viziune, numiți politic și total depășiți de complexitatea provocărilor, au reușit să blocheze cu succes orice progres real.

„Transformarea digitală” devine o frază goală, aruncată în discursuri oficiale și planuri strategice fără substanță. România pierde bani, pierde timp, dar mai ales pierde încrederea mediului de afaceri, a cetățenilor și a instituțiilor europene.

Clauze suspensive: bomba cu ceas din spatele proiectelor rămase

Proiectele mari din zona IT care totuși au fost lansate recent sau sunt pe cale să fie lansate în cadrul PNRR nu stau nici ele pe un fundament solid. Dimpotrivă, multe dintre ele includ deja clauze suspensive în fișele de date, care pot bloca derularea contractelor sau decontarea fondurilor, în funcție de evoluția unor factori neclar definiți sau imposibil de controlat.

Așadar, ceea ce ar fi trebuit să fie o infuzie de soluții inteligente și tehnologii moderne în administrația publică, s-a transformat într-un proces periculos de incert și profund viciat. Este ca și cum ai construi un zgârie-nori pe o fundație de nisip mișcător. Inevitabil, totul se va prăbuși.

Consecințele? Dezastruoase.

• Încrederea în capacitatea statului de a livra proiecte strategice scade accelerat.
• Actorii privați ezită să se implice în astfel de inițiative, conștienți că riscurile sunt uriașe.
• Cetățenii continuă să se confrunte cu o birocrație greoaie, lipsă de transparență și servicii publice învechite.

Cine răspunde? Nimeni. Ca de obicei.

În ciuda avertismentelor din societatea civilă, din rândul specialiștilor sau din rapoartele europene, niciun cap nu cade. Nicio restructurare reală nu se face. Nicio viziune strategică coerentă nu este implementată. În loc să fie un moment de relansare, PNRR-ul se transformă într-un monument al eșecului administrativ românesc.

Concluzie: România digitală nu poate fi construită de funcționari “analogici”.

Transformarea digitală nu este doar despre softuri și servere. Este, în primul rând, despre competență, viziune și responsabilitate. Despre schimbarea de mentalitate. Atâta timp cât la conducerea proiectelor de digitalizare vor fi menținuți funcționari dezinteresați, conduși de „manageri” care n-ar înțelege nici măcar diferența dintre cloud și un hard disk, orice finanțare, oricât de generoasă, va fi irosită.

Este momentul ca mai mulți reprezentanți ai industriei IT să spună lucrurilor pe nume, și anume că fără o reformă rapidă și radicală a administrației, PNRR-ul va rămâne un eșec de proporții istorice. Iar viitorul digital al României va continua să fie doar un slogan gol, repetat de la un podium la altul.