International

Podul Kerci din Crimeea a fost atacat cu drone marine ucrainene (surse de la Kiev)

Drone marine ucrainene se află în spatele atacului de luni dimineaţă asupra podului Kerci, care leagă Crimeea – peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 – de Rusia şi care a trebuit să fie închis traficului rutier şi feroviar după ce a fost lovit de mai multe explozii, potrivit agenţiei publice de presă ucrainene Ukrinform, preluată de EFE, potrivit Agerpres.

Agenţia citează surse neidentificate din serviciile secrete (SBU) şi Marina ucrainene, cele două componente ale forţelor de securitate ale Kievului care ar fi organizat atacul.

“A fost greu să ajungem la pod, dar până la urmă am reuşit”, a spus un reprezentant al SBU, citat de Ukrinform, menţionând că podul este o ţintă legitimă pentru Ucraina, deoarece a fost construit pe teritoriul ucrainean ocupat.

Potrivit acestor surse, atacul ar fi avut loc în noaptea de duminică spre luni cu ajutorul unor drone marine care se deplasează de-a lungul suprafeţei apei şi care ar fi avariat podul.

Pe de altă parte, Reuters transmite luni că cel puţin două mass-media ucrainene au citat surse neidentificate care au declarat că SBU şi Marina ucraineană se află în spatele incidentului de luni de la podul Kerci.

Postul public de radiodifuziune ucrainean Suspilne şi publicaţia Ukrainska Pravda au oferit puţine detalii ale unei operaţiuni la care, potrivit lor, au fost implicate SBU şi Marina ucraineană, însă Suspilne a citat surse care au declarat că podul a fost atacat cu drone subacvatice. Suspilne a citat un purtător de cuvânt al Marinei care a declarat că nu are astfel de informaţii şi care a îndemnat postul public de radio să aştepte anunţurile oficiale.

Oficiali ucraineni nu au comentat imediat incidentul, menţionează Reuters.

Autorităţile ruse au recunoscut o “urgenţă” la pod şi au raportat moartea a doi civili în incident.

Podul Kerci a fost construit la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Podul leagă peninsula de la Marea Neagră de Rusia şi este un simbol al prezenţei ruse în Crimeea.

Infrastructura reprezintă totodată o rută-cheie de aprovizionare terestră pentru personalul militar rus staţionat în Crimeea, o regiune care joacă un rol cheie în susţinerea trupelor ruse care ocupă sudul Ucrainei.

În plus, Rusia foloseşte Crimeea şi flota militară pe care a desfăşurat-o acolo pentru a lansa multe dintre atacurile sale împotriva restului teritoriului ucrainean.

Podul Kerci a fost atacat pentru prima dată cu explozibili în octombrie anul trecut, într-o acţiune care a stârnit euforie în Ucraina şi ameninţări cu o nouă escaladare militară din partea Rusiei, aminteşte EFE.

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

37 de minute ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

37 de minute ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

39 de minute ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

42 de minute ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

2 ore ago

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More