Categories: Fără categorie

Poliţia Capitalei: Cinci membri ai Executivului, amendaţi pentru nepurtarea măştii şi fumat în spaţii închise

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) informează că a aplicat, sâmbătă, amenzi în cuantum total de 18.000 lei pentru cinci membri ai Executivului, contravenţiile constatate fiind nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi fumat în spaţii în care acest lucru este interzis.

“Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancţionaţi cu câte două amenzi contravenţionale fiecare, în cuantum de 3.000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi pentru fumat în spaţii în care acest lucru este interzis. Alte două persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară. A cincea persoană a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măştii de protecţie în mod necorespunzător”, precizează un comunicat transmis sâmbătă seara de către DGPMB, potrivit Agerpres.

Guvernul informase anterior, sâmbătă, că premierul Ludovic Orban a achitat, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise.

În spaţiul public a apărut o fotografie făcută într-un birou din Palatul Victoria cu Ludovic Orban şi ministrul Bogdan Aurescu care fumează, alături de ei fiind şi miniştrii Lucian Bode şi Virgil Popescu care nu poartă măşti, iar vicepremierul Raluca Turcan are masca, însă lăsată pe bărbie. Conform informaţiilor care au circulat în mediul online, întâlnirea ar fi avut loc de ziua premierului Orban.

“Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie”, mai menţiona comunicatul Guvernului. 

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

o oră ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

o oră ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

o oră ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More