Securitate cibernetica

Poliţia israeliană a folosit software-ul Pegasus pentru a spiona cetăţeni cu un anumit profil (presă)

Poliţia din Israel a folosit software-ul de spionaj Pegasus al companiei locale NSO Group pentru a verifica telefoanele cetăţenilor cu un anumit profil fără ordin judecătoresc, a dezvăluit marţi portalul local de ştiri Calcalist, practică la care autorităţile israeliene neagă că ar fi recurs fără o aprobare prealabilă din partea justiţiei, informează EFE, potrivit Agerpres.

Poliţia a folosit acest program sofisticat pentru a extrage informaţii şi a spiona primari, foşti angajaţi guvernamentali, activişti care au condus proteste împotriva fostului premier Benjamin Netanyahu şi chiar o persoană apropiată de o oficialitate politică de rang înalt, a mai scris sursa citată, care nu a dezvăluit identitatea presupuselor persoane spionate.

Potrivit Calcalist, piratarea telefoanelor s-a făcut fără permisiunea sau supravegherea vreunui tribunal, în condiţiile în care poliţia nu a solicitat anterior un mandat de percheziţie sau de supraveghere tehnică. Ulterior, nu a existat niciun control şi nicio dare de seamă cu privire la informaţiile şi datele colectate şi nu se ştie dacă toate aceste date au fost sau nu trimise altor agenţii de anchetă ale statului.

Ordinul de a supraveghea cetăţeni israelieni care nu sunt anchetaţi sub suspiciunea de a fi comis delicte a fost dat de înalţi comandanţi ai poliţiei, mai scrie Calcalist, citat de EFE. Softul a fost folosit, între altele, pentru a căuta dovezi de mită în telefonul mobil al unui primar, într-o etapă în care ancheta în această speţă încă era confidenţială, pentru a obţine informaţii de la o persoană aflată în atenţia serviciilor secrete, cu toate că nu existau dovezi care să arate că respectiva persoană ar fi comis vreun delict, şi pentru a supraveghea telefonul unei persoane apropiate unei oficialităţi politice de rang înalt pentru strângerea de informaţii ca parte a unei anchete pentru corupţie. În plus, softul a fost instalat pe telefoanele angajaţilor unei companii guvernamentale sub pretextul că erau suspecţi de fraudă, potrivit Calcalist.

Poliţia israeliană a negat veridicitatea informaţiilor prezentate de Calcalist şi a dat asigurări că ”nu există niciun fundament pentru astfel de acuzaţii”. Într-un comunicat, poliţia a subliniat că ”orice activitate poliţienească în acest domeniu este în conformitate cu legea, pe baza ordinelor judecătoreşti şi unor proceduri de lucru stricte”.

La rândul său, ministrul securităţii publice Omer Barlev a scris pe Twitter că nu există practica ascultării telefonice sau preluării de la distanţă a controlului dispozitivelor din partea poliţiei din Israel fără aprobarea unui judecător.

Firma de securitate cibernetică israeliană NSO Group a fost una dintre companiile despre care s-a vorbit cel mai mult în 2021, cu numeroase cazuri de spionaj care au vizat oameni politici, activişti şi ziarişti din întreaga lume cu ajutorul controversatului său software Pegasus. În acest context, guvernul israelian a înăsprit controlul asupra exporturilor de produse cibernetice ale acestei companii, notează EFE.

Articole recente

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

29 de minute ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

45 de minute ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

o oră ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

2 ore ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

2 ore ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More