Poliţia italiană a percheziţionat birourile companiei feroviare de stat şi ale Generali

Poliţia italiană a percheziţionat birourile companiei feroviare de stat Ferrovie dello Stato (FS) şi ale Generali pentru a colecta documente legate de acordarea unor contracte firmei de asigurări, se arată într-un document consultat vineri de Reuters, potrivit Agerpres.

Surse apropiate anchetei au declarat că percheziţia face parte din investigaţia procurorilor din Roma care verifică dacă Generali a obţinut contracte în schimbul unor poliţe generoase de asigurare acordate unor directori importanţi ai FS.

Documentul consultat de Reuters reprezintă solicitarea procurorilor de a primi informaţii legate de investigaţia lor.

Documentele colectate de procurori includ un audit al companiei PwC în care se arată că, din primele de asigurare de peste 550 milioane de euro plătite de FS în perioada 2011-2019, Generali a câştigat peste 89%.

Reprezentanţii PwC, FS şi Generali nu au comentat informaţia.

Sunt persoane investigate, au confirmat sursele, care nu au precizat de câte persoane e vorba sau ce acuzaţii sunt împotriva lor.

Generali, al cărui cel mai mare acţionar este grupul financiar milanez Mediobanca, este deţinut în proporţie de 28,5% de un grup de investitori italieni, inclusiv miliardarul Leonardo Del Vecchio, care este şi principalul acţionar al Mediobanca.

Generali, prezent şi în România, este unul dintre cei mai mari furnizori globali de asigurări şi management al activelor. Înfiinţat în 1831, este prezent în 50 de ţări, cu un venit total din prime de peste 69,7 miliarde de euro în 2019. Cu aproape 72.000 de angajaţi care deservesc 61 de milioane de clienţi, grupul deţine o poziţie de top în Europa şi o prezenţă în creştere în Asia şi America Latină.

Stanciu Ancuta

Ancuţa-Carolina Stanciu - redactor şef al FinancialIntelligence.ro Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public. Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate. Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România". După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

Articole recente

A fost arestat omul de afaceri Jaroslav Haščáka, care deţine casele de pariuri Fortuna şi farmaciile Sensiblu

*Miliardarul ar fi ordonat uciderea jurnalistului slovac Jan Kuciack Omul de afaceri Jaroslav Haščák, care ar…

9 ore ago

Germania: Cel puţin două persoane ucise şi 15 rănite de o maşină care a intrat într-o zonă pietonală

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite după ce…

12 ore ago

Cinci state membre,inclusiv România, au primit tranşa de 8,5 miliarde euro din împrumutul acordat de CE

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 8,5 miliarde de euro,…

14 ore ago

Moody’s: Majoritatea ratingurilor suverane se confrunte cu un “şoc negativ semnificativ” din cauza pandemiei

Moody's Investors Service se aşteaptă ca majoritatea ratingurilor suverane să se confrunte cu un "şoc…

14 ore ago

Coronavirus: O decizie privind vaccinul Pfizer/BioNTech, cel mai târziu la 29 decembrie (Agenţia Europeană a Medicamentelor)

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că va organiza cel mai târziu la…

14 ore ago

4.272 cazuri de coronavirus în 24 de ore, la 14.588 de teste

Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane…

16 ore ago