Categories: Fără categorie

Politica UE de coeziune: Peste 77 milioane euro pentru un sistem de gestionare a deşeurilor mai eficient şi mai durabil în România

Comisia Europeană a aprobat joi o investiţie de peste 77 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor din judeţul Galaţi, în sud-estul României, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Investiţia va oferi un serviciu de gestionare a deşeurilor mai integrat, mai eficient şi mai sustenabil, îmbunătăţind calitatea mediului, în beneficiul a peste 500.000 de locuitori.

“Această investiţie în cadrul politicii de coeziune va contribui la îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii oamenilor care trăiesc în judeţul Galaţi. Investiţia va îmbunătăţi mediul prin reciclarea materialelor altfel irosite şi va stimula dezvoltarea biodiversităţii locale şi a activităţilor economice”, a afirmat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, potrivit Agerpres.

Datorită acestui proiect, întreaga populaţie a judeţului va avea acces la servicii de salubrizare în 2021, ceea ce prezintă un beneficiu deosebit pentru oamenii din zonele rurale, unde în prezent doar 45% au acces la aceste servicii. Noua infrastructură creată va creşte reutilizarea şi reciclarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă şi lemn şi va reduce deşeurile care ajung la depozitele de deşeuri. De asemenea, va permite tratarea corespunzătoare a deşeurilor domestice periculoase şi a deşeurilor voluminoase.

Investiţia va crea aproximativ 300 de noi locuri de muncă în perioada de construcţie şi aproximativ 380 în faza operaţională.

Articole recente

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

1 minut ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

22 de minute ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

2 ore ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More