International

Polonezii ar putea primi măşti de protecţie ca răspuns la înrăutăţirea calităţii aerului din cauza crizei energetice

Autorităţile poloneze analizează posibilitatea de a distribui măşti de protecţie anti-poluare la iarnă, în condiţiile în care livrările limitate şi preţurile mari la gaze şi cărbune cresc şansele ca oamenii să recurgă la arderea de gunoaie pentru a-şi încălzi locuinţele, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), cea mai importantă formaţiune din cadrul coaliţiei de guvernare din Polonia, a declarat zilele trecute că polonezii trebuie să beneficieze de căldură şi “este nevoie să putem arde orice, exceptând anvelope şi alte lucruri care sunt la fel de dăunătoare”.

Comentariile lui Kaczynski au generat noi temeri cu privire la calitatea aerului în Polonia, care se numără deja printre ţările membre UE cu cel mai ridicat grad de poluare.

“Trebuie să fim conştienţi cu toţii că iarna care va veni va fi una dificilă. Desigur că poluare este o problemă şi nu o putem ignora”, a declarat ministrul Sănătăţii, Adam Niedzielski pentru postul de radio RMF FM.

Întrebat dacă ministerul pe care îl conduce ia în calcul posibilitatea de a distribui măşti de protecţie anti-poluare la iarnă, Niedzielski a răspuns “vom analiza acest lucru, dar pentru moment ar trebui să ne păstrăm calmul”.

În pofida eforturilor care durează de mai mulţi ani, numeroase gospodării din Polonia utilizează în continuare cărbune de calitate inferioară pentru încălzire iar criza energetică fără precedent declanşată de războiul din Ucraina a îngreunat şi mai mult lucrurile. Unii polonezi au început să stea la coadă la porţile minelor pentru a putea cumpăra cărbune, după ce autorităţile de la Varşovia au decis să interzică importurile din Rusia.

Separat, Ludomir Handzel, primarul din oraşul Nowy Sacz, sudul Poloniei, a declarat marţi pentru portalul de ştiri Wirtualna Polska că s-a constatat o scădere semnificativă a cantităţii de gunoaie colectate începând din luna martie şi a avertizat că cei care recurg la arderea deşeurilor vor prim amenzi consistente.

Datele Agenţiei Europene de Mediu arată că printre cele mai poluate 50 de oraşe din Uniunea Europeană indentificate anul trecut se numărau şi peste 20 de localităţi din Polonia. Anual, această ţară cu 38 de milioane de locuitori înregistrează peste 40.000 de decese premature din cauza poluării aerului.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

2 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

2 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

2 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

2 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

2 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More