Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Cetăţenii polonezi vor fi invitaţi să-şi spună părerea cu privire la menţinerea gardului de la graniţa cu Belarus, a anunţat luni în social-media ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak, relatează dpa, potrivit Agerpres. Referendumul va avea loc pe 15 octombrie, aceeaşi dată cu alegerile parlamentare.
Alegătorii vor fi întrebaţi dacă susţin “eliminarea barierei de la graniţa dintre Polonia şi Belarus”, a scris ministrul.
Polonia şi-a consolidat anul trecut graniţa cu Belarus cu un gard metalic de 5.5 metri înălţime care se întinde pe o lungime de 187 kilometri.
Dacă în momentul construcţiei gardului iniţiativa a fost criticată de politicieni din opoziţie, acum, dată fiind situaţia curentă, Belarus fiind aliat apropiat al Rusiei, nu există o opoziţie semnificativă faţă de el.
În ultima vreme în Polonia a crescut preocuparea cu privire la activităţile mercenarilor ruşi Wagner din Belarus şi la creşterea numărului de migranţi veniţi din regiuni în criză care vor să ajungă în mod clandestin în Uniunea Europeană via Belarus.
În pofida sprijinului pentru gardul de la graniţă, opoziţia susţine că în spatele referendumului propus se află tactici electorale, în condiţiile în care partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) este sub presiune din cauza inflaţiei ridicate, a legislaţiei antiavort şi a unei serii de scandaluri de nepotism.
Pe acest fundal, liderul PiS, Jaroslav Kaczynski, a propus în iunie ideea unui referendum, în paralel cu alegerile.
Alte trei chestiuni importante vor mai fi supuse la vot în octombrie, în paralel cu alegerile: politica de azil a UE, creşterea vârstei de pensionare şi privatizarea companiilor de stat.
Opoziţia acuză PiS că foloseşte aceste referendumuri pentru a mobiliza mai mulţi alegători la scrutinul legislativ.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More