Energie

Polonia are o strategie energetică până în 2040

Guvernul polonez a adoptat, marţi, o strategie energetică până în anul 2040, care potrivit ministrului Mediului va oferi un compas în tranziţia de la cărbune, transmite Reuters.

Acest document, care are la bază trei piloni: o tranziţie justă, construirea unui sistem energetic cu emisii zero şi o calitate bună a aerului, a fost subiectul unor numeroase modificări şi întârzieri deoarece guvernul de la Varşovia vroia să îl alinieze cu politicile de mediu ale Uniunii Europene şi în acelaşi timp să contracareze opoziţia puternicelor sindicate miniere. Însă creşterea costurilor cu emisiile poluante şi impactul pandemiei de COVID-19 a forţat guvernul polonez să se concentreze pe alocarea strategică a fondurilor publice pentru relansarea economiei.

Conform planului adoptat marţi, citat de Agerpres, ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie va fi de cel puţin 23% în anul 2030, când capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore ar urma să ajungă la 5,9 Gigawaţi, comparativ cu zero în prezent. Până în 2040, capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore va ajunge la 11 Gigawaţi.

De asemenea, în 2033 ar urma să fie demarată producţia de electricitate la primul reactor nuclear din Polonia, cu o capacitate de 1-1,6 Gigawaţi. Noi reactoare ar urma să fie date în folosinţă la fiecare doi-trei ani, iar întregul program nuclear al Poloniei presupune construcţia a şase reactoare.

“#PEP2040 va fi compasul nostru în tranziţia la o economie cu emisii zero de carbon”, a scris ministrul polonez al Mediului, Michal Kurtyka într-o postare pe Twitter.

În pofida unei creşteri economice susţinute după căderea comunismului, cărbunele are o pondere de peste 70% în producţia de electricitate a Poloniei. În plus, aceasta este singura ţară membră a UE care a refuzat să se angajeze să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, susţinând că are nevoie de mia mult timp pentru a face tranziţia la emisii zero.

Marţi, guvernul de la Varşovia a anunţat că Polonia îşi va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990.

Articole recente

Iohannis: Dronele ruse nu atacă România, dar, cum cad în România, reprezintă o problemă reală

Dronele ruse nu atacă România, dar faptul că resturi ale acestora cad pe teritoriul ţării…

7 ore ago

Franţa: După reţinerea unei jurnaliste, un militar este investigat pentru divulgarea de secrete militare

Un fost militar francez a fost pus joi sub urmărire penală de către o instanţă…

8 ore ago

Şefa diplomaţiei germane cere modernizarea ONU

Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a cerut joi comunităţii internaţionale să adapteze ONU…

8 ore ago

Iohannis: Rusia s-a aşteptat la o comunitate internaţională slabă; calculat greşit

Rusia s-a aşteptat la o comunitate internaţională slabă atunci când a atacat Ucraina, dar "a…

8 ore ago

Germania: Semnificativă orientare spre extrema dreaptă alegătorilor germani (studiu)

Atitudinile de extremă-dreapta s-au intensificat drastic în Germania din 2021 încoace, cercetătorii stabilind că unul…

8 ore ago

Trump cere blocarea guvernului SUA prin neaprobarea cheltuielilor bugetare, pentru scăpa de procesele federale

Fostul preşedinte american Donald Trump le-a cerut miercuri noaptea colegilor săi republicani din Congresul SUA…

8 ore ago