International

Polonia este gata să găzduiască pe teritoriul său arme nucleare, declară preşedintele polonez

Preşedintele polonez a declarat luni că Polonia este gata să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său, dacă NATO, din care Polonia face parte, decide să îşi întărească flancul estic, în faţa desfăşurării de către Rusia de noi arme în exclava sa Kaliningrad şi în Republica Belarus vecină, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Dacă aliaţii noştri decid să desfăşoare arme nucleare în cadrul partajării nucleare pe teritoriul nostru, pentru a întări securitatea flancului estic al NATO, noi suntem gata să o facem”, a declarat Andrzej Duda pentru cotidianul Fakt.

Şeful statului polonez, care se află în prezent în Canada după o vizită în SUA unde a avut o întrevedere inclusiv cu fostul preşedinte polonez Donald Trump şi s-a deplasat la sediul ONU, a adăugat că problema unei potenţiale desfăşurări de arme nucleare în Polonia face deja “de o perioadă de timp” obiectul unor discuţii între Polonia şi SUA.

“Am abordat deja acest subiect de mai multe ori”, a declarat Duda.

În martie, el a avut o întrevedere cu omologul său american Joe Biden.

Potrivit lui Duda, “Rusia militarizează tot mai mult exclava Kaliningrad” şi “este pe cale să transfere arme nucleare în Belarus”, două teritorii care se învecinează cu Polonia.

În iunie 2023, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a transferat în Belarus primele arme nucleare.

În timpul summitului de la Vilnius din 2023, aliaţii au reafirmat că NATO va face “tot ce este necesar pentru a asigura credibilitatea, eficacitatea, siguranţa şi securitatea misiunii de descurajare nucleară, inclusiv va continua să modernizeze capacităţile sale nucleare şi să actualizeze procesul său de planificare”.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

o oră ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

o oră ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More