Gaze naturale

Polonia este pregătită pentru oprirea livrărilor de petrol rusesc, susţine ministrul Mediului

Polonia este pregătită pentru o interdicţie a vânzărilor de petrol impusă de Rusia acelor ţări care au implementat un plafon de preţ pentru ţiţeiului rusesc, a declarat joi Anna Moskwa, ministrul Mediului din Polonia, ţară care şi-a redus importurile de petrol din Rusia şi în paralel a încheiat acorduri de aprovizionare cu alţi producători precum Arabia Saudită, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Grupul statelor puternic industrializate (G7) şi aliaţii lor, printre care se numără şi Polonia, au convenit la începutul acestei luni un plafon de preţ de 60 de dolari per baril pentru ţiţeiul rusesc livrat prin intermediul tancurilor petroliere. În replică, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat marţi un decret care interzice furnizarea de petrol şi produse petroliere rafinate, timp de cinci luni începând cu data de 1 februarie, către ţările care au aderat la plafonul de preţ occidental.

Polonia şi-a redus gradual importurile de petrol rusesc, iar după debutul războiului din Ucraina a încetat să mai cumpere petrol rusesc livrat pe mare, a informat grupul petrolier polonez PKN Orlen. Compania adaugă că şi-a asigurat livrări din surse alternative via un parteneriat cu gigantul Saudi Aramco.

“Suntem pregătiţi să rafinăm toate tipurile de petrol şi asta este în avantajul nostru”, a spus Anna Moskwa într-o conferinţă de presă. Oficialul polonez şi-a exprimat de asemenea speranţa că următorul pachet de sancţiuni adoptat de UE va include şi o decizie privind interzicerea petrolului rusesc.

Luna trecută, Reuters a infirmat că Polonia vrea să obţină sprijinul Germaniei pentru a putea introduce sancţiuni care să vizeze tronsonul din Germania şi Polonia al oleoductului Drujba, astfel încât Varşovia să poată abandona anul viitor un contract privind cumpărarea de petrol rusesc, fără a plăti însă penalităţi.

Polonia şi Germania au promis încă din primăvară că vor încerca să pună punct importurilor de petrol rusesc via tronsonul nordic al oleoductului Drujba, până la finele anului. Cu toate acestea, grupul polonez Orlen este legat în continuare de un contract convenit anterior cu grupul petrolier rus Tatneft

“Credem că următorul pachet de sancţiuni va include şi o decizie cu privire la petrol”, a spus Anna Moskwa. “Sancţiunile anulează contractul cu Tatneft”, a adăugat oficialul polonez.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

19 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

20 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More