Update articol:

Polonia extinde măsurile anti-COVID-19 în contextul unui număr record de spitalizări

Adam Niedzielski polonia Adam Niedzielski/ Sursa foto: twitter.com

Polonia va extinde până pe 18 aprilie aplicarea măsurilor anti-COVID-19 aflate în vigoare, întrucât presiunea asupra sistemului sanitar rămâne ridicată, a precizat miercuri ministrul Sănătăţii din această ţară, informează DPA, potrivit Agerpres.

Situaţia în spitale este ”foarte dificilă”, presiunea fiind în special vizibilă în regiunea industrială Silesia (sud), a afirmat Adam Niedzielski cu prilejul unei conferinţe de presă la Varşovia.

Un număr record de aproape 34.700 de persoane sunt spitalizate şi urmează un tratament împotriva COVID-19, potrivit statisticilor publicate miercuri. Peste 3.300 de pacienţi necesită ventilaţie artificială.

În multe cazuri, au fost create locuri suplimentare pentru pacienţii COVID-19 în detrimentul saloanelor care tratează pacienţi cu alte afecţiuni.

După o perioadă în care numărul noilor infectări a depăşit 30.000 de cazuri pe zi, Polonia a raportat recent bilanţuri zilnice mai scăzute, cu toate că numărul testelor a fost de asemenea mai redus în perioada sărbătorilor de Paşte.

Miercuri, au fost raportate aproape 15.000 de cazuri noi de coronavirus şi 638 de decese asociate COVID-19. Bilanţul total al deceselor a ajuns la 55.703.

Scăderea uşoară a numărului de cazuri înregistrată recent nu este cu toate acestea suficient de accentuată pentru a garanta relaxarea restricţiilor, a spus Niedzielski.

La sfârşitul lui martie, Polonia a permis accesul în magazine unui număr limitat de persoane, a închis saloanele de coafură şi cosmetică, precum şi grădiniţele şi centrele de îngrijire.

Hotelurile, piscinele, sălile de fitness şi complexele sportive în aer liber au fost închise pentru public la o dată anterioară. Şcolile oferă doar cursuri de la distanţă. Restaurantele pot oferi doar mâncare la pachet şi livrări la domiciliu.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026