Energie

Polonia: PGE şi Orsted vor dezvolta parcuri eoliene offshore în Marea Baltică

Cea mai mare companie poloneză de utilităţi, PGE, şi firma daneză Orsted au finalizat un acord prin care vor dezvolta împreună două proiecte în Marea Baltică, unde vor fi construite parcuri eoliene offshore cu o capacitate combinată de 2,5 gigawaţi (GW), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Conform strategiei energetice până în anul 2040, adoptată recent de Guvernul polonez, ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie va fi de cel puţin 23% în anul 2030, când capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore ar urma să ajungă la 5,9 gigawaţi, comparativ cu zero în prezent. Până în 2040, capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore va ajunge la 11 gigavaţi.

Conform acordului, Orsted va achiziţiona o participaţie de 50% în fiecare din cele două proiecte. Valoarea combinată a tranzacţiilor este de 686 milioane de zloţi (181 milioane de dolari).

“Acesta este preţul care garantează că PGE nu va suporta cheltuieli suplimentare cu investiţia în acest proiect până la decizia finală privind investiţia”, a afirmat directorul general al companiei poloneze, Wojciech Dabrowski, pentru Reuters. El adăugat că valoarea finală a tranzacţiei ar putea creşte până la un miliard de zloţi, în funcţie de condiţiile finale privind investiţia.

Capacitatea eoliană offshore a PGE ar urma să ajungă la cel puţin 6,5 GW până în 2040.

PGE, care acum generează cea mai mare parte a electricităţii din cărbune, era din 2019 în negocieri cu Orsted, cel mai mare operator eolian offshore din lume.

În pofida unei creşteri economice susţinute după căderea comunismului, cărbunele are o pondere de peste 70% în producţia de electricitate a Poloniei. În plus, aceasta este singura ţară membră a UE care a refuzat să se angajeze să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, susţinând că are nevoie de mai mult timp pentru a face tranziţia la emisii zero.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

2 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

2 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

2 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

2 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More