Energie

Polonia ridică nivelul alertei de securitate energetică

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a decis joi trecerea ţării la un nivel superior de alertă de securitate, din cauza situaţiei infrastructurii energetice din afara frontierelor, după exploziile care au afectat recent gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică şi după inaugurarea Conductei Baltice, prin care Polonia primeşte gaze din Norvegia, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Conducta respectivă a început să funcţioneze la 1 octombrie şi se intersectează cu gazoductele Nord Stream în apropiere de insula daneză Borhnolm din Marea Baltică.

Centrul guvernamental pentru securitate de la Varşovia a precizat că nivelul de alertă este acum Bravo, al doilea din cele patru posibile, ceea ce implică existenţa unei ameninţări mai grave de atac terorist asupra unei ţinte nespecificate. Nu s-au comunicat detalii despre operaţiunile de securitate eventual implicate de noul nivel, însă potrivit Reuters, pe plan intern agenţii serviciilor de securitate sunt acum obligaţi să poarte arme şi să verifice persoane, autovehicule şi clădiri publice.

Mateusz Berger, cel mai înalt oficial din domeniul securităţii energetice din Polonia, a declarat săptămâna trecută agenţiei Reuters că măsurile de protecţie a Conductei Baltice sunt secret de stat. Conducta era monitorizată deja de serviciile poloneze de securitate, dar a dobândit oficial statutul de infrastructură critică numai după ce a început transportul de gaz. Procedurile de includere a conductei în categoria respectivă erau deja în curs, “cu implicarea tuturor serviciilor competente”, a precizat reprezentantul guvernului pentru infrastructura energetică strategică.

Morawiecki a apreciat, după avariile produse la sfârşitul lui septembrie la cele două conducte de gaze Nord Stream, că este vorba de acte de sabotaj.

Cablul submarin de 600 MW care leagă Suedia de Polonia, intersectându-se de asemenea cu gazoductele, nu a fost afectat. Acesta fusese scos din exploatare luna trecută, pentru lucrări de mentenanţă, şi urmează să fie funcţional din nou la sfârşitul săptămânii.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

5 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

6 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

6 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

6 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

6 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More