Update articol:

Polonia şi Republica Cehă îşi vor coordona poziţiile în negocierile privind bugetul multianual al UE

Legea Societăților Comerciale 30/1991 Sursa Pixabay

Polonia şi Republica Cehă vor prezenta o poziţie comună în negocierile de la nivelul Uniunii Europene cu privire la bugetul blocului comunitar pentru următoarea perioadă de programare multianuală (2021-2027) şi se vor opune tăierii fondurilor pe care le primesc prin politica de coeziune a UE, ce susţine regiunile mai sărace, transmite miercuri dpa, potrivit Agerpres.

”Vom prezenta poziţii care sunt foarte similare şi se susţin reciproc. Am discutat ce interese ale ţărilor noastre vom apăra în viitorul cadru bugetar”, a declarat, la Varşovia, premierul polonez Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă comună cu omologul său ceh Andrej Babis.

Morawiecki a adăugat că investiţiile în infrastructură în Europa Centrală şi de Est vor susţine competitivitatea întregii Uniuni Europene.

La rândul său, Andrej Babis a pledat pentru mai multă flexibilitate în modul de alocare a fondurilor. ”Ştim mai bine decât Europa unde este nevoie de bani şi cerem o flexibilitate sporită”, a subliniat şeful executivului ceh.

La jumătatea anului trecut, Comisia Europeană şi-a prezentat intenţiile privind bugetul UE pentru perioada 2021-2027, propunând o mică scădere de 373 miliarde de euro pentru fondurile alocate politicii de coeziune.

Polonia, deşi este unul dintre cei mai mari beneficiari ai politicii de coeziune, ar urma să primească 72,7 miliarde de euro, în scădere cu o cincime faţă de perioada 2014-2020, iar Cehia ar primi puţin peste 20 de miliarde de euro, de asemenea în scădere cu o cincime comparativ cu precedenta perioadă de programare financiară multianuală.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie