International

Polonia va adera la Parchetul European, a anunţat prim-ministrul polonez Donald Tusk

Polonia va adera la Parchetul European, decizie ce va facilita, între altele, controlul asupra fondurilor europene acordate ţării, a anunţat miercuri prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează AFP, potrivit Agerpres.

Consiliul de miniştri a dat undă verde “pentru o notificare urgentă” de aderare, a declarat Tusk, la finalul unei reuniuni a guvernului său.

Această decizie “ar urma de asemenea să faciliteze obţinerea de fonduri europene, de o manieră mai rapidă, mai transparentă şi cu respectarea regulilor”, a declarat Tusk pentru presă.

Aderarea la Parchetul European s-a numărat printre promisiunile electorale ale forţelor pro-europene din Polonia înainte de alegerile din octombrie în urma cărora guvernul lor a fost format la mijlocul lui decembrie.

Precedentul guvern populist naţionalist al Poloniei respingea aderarea la Parchetul European, estimând că acesta s-ar putea amesteca în competenţele justiţiei locale şi limita astfel suveranitatea ţării.

În funcţiune din 2021, Parchetul European, cu sediul la Luxemburg, cu procurori europeni delegaţi în statele membre, este însărcinat să ancheteze asupra infracţiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale UE (fraudă cu TVA, deturnare de fonduri europene, corupţie, spălare de bani).

Până la ora actuală, 22 de ţări au aderat la Parchetul European. În afară de Polonia, alte patru ţări europene – Danemarca, Suedia, Ungaria şi Irlanda – refuzau să adere la această instituţie.

Articole recente

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 minute ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

18 minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

25 de minute ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

59 de minute ago

Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, iar perspectiva rămâne negativă

Agenţia de rating Moody's a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă, potrivit…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More