Update articol:
Agerpres

Pompeo: SUA nu vor împărtăşi informaţii cu ţările care folosesc tehnologia Huawei

MIke Pompeo - Foto Twitter MIke Pompeo - Foto Twitter

Statele Unite nu vor putea să împărtăşească informaţii sau să coopereze pe deplin cu ţări care integrează tehnologie a gigantului chinez Huawei în sistemele lor cruciale de informaţii, a declarat joi secretarul american de stat Mike Pompeo, relatează DPA, potrivit Agerpres.

“Dacă o ţară adoptă asta şi o foloseşte în sistemele sale de informaţii esenţiale, atunci nu vom putea să împărtăşim informaţii cu ele, nu vom putea să lucrăm împreună cu ele”, a declarat Pompeo pentru postul de televiziune Fox Business.

“În unele cazuri, există riscul să nici nu putem să co-amplasăm resurse americane, o ambasadă americană sau un avanpost militar american”, a adăugat Pompeo, spunând că va împărtăşi detaliile legate de acest ‘risc real’ cu aliaţii.

Preşedintele american Donald Trump s-a folosit de Twitter pentru a lăuda virtuţile tehnologiei mobile 5G şi pentru a încuraja firmele americane să îşi îmbunătăţească performanţele, insistând în acelaşi timp că nu îşi doreşte să îi blocheze pe rivalii chinezi, comentariile sale fiind mult delicate decât cele ale lui Pompeo, menționează Agerpres.

“Vrea ca SUA să câştige prin competiţie, nu prin blocarea tehnologiilor avansate ale momentului. Trebuie să fim întotdeauna lideri în tot ce facem, în special când vine vorba de lumea palpitantă a tehnologiei!”, a scris Trump pe Twitter.

SUA au luat în considerare o interdicţie asupra Huawei şi i-au încurajat şi pe aliaţi să îşi suspende legăturile cu compania, invocând relaţia strânsă a acesteia cu guvernul chinez.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (15/09/2025)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (15/09/2025)

Demersuri privind vanzarea liniei de productie relee

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (15/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08.09.2025 - 12.09.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (15/09/2025)

Amendament document oferta publica de cumparare actiuni RMAH aprobat prin decizia ASF nr. 888/11.09.2025

MedLife S.A. (M) (15/09/2025)

Notificare rascumparare actiuni proprii 8 - 12 septembrie 2025