Macroeconomie

Popa (BNR): Analizele noastre arată că este probabil să asistăm în perioada următoare la o creştere a numărului insolvenţelor

Analizele Băncii Naţionale a României arată că este probabil să asistăm în perioada următoare la o creştere a numărului insolvenţelor, evoluţie ce ar fi în linie cu aşteptările la nivel european, a afirmat, luni, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie, Banca Naţională a României.

“În acest mediu, de decelerare economică alertă, şi de adaptare la un mediu global în care capitalurile sunt mai scumpe, analizele noastre arată că este probabil să asistăm în perioada următoare la o creştere a numărului insolvenţelor, evoluţie ce ar fi în linie cu aşteptările la nivel european. Şi care nu ar trebui să surprindă. Foarte important: nu e doar la noi. Şi analizele colegilor noştri din Europa de Vest arată acelaşi lucru. În Germania a început deja să se vadă în cifre. De asemenea, pe măsură ce guvernele vor începe să restrângă schemele de sprijin, resursele ce pot fi accesate de unele companii vor deveni mai rare. Cehia a început să strângă cureaua deja. Şi cumva este normal ca guvernele să caute să îşi limiteze intervenţiile în economia privată, pandemia a trecut/şocurile au fost în general depăşite. În acest context, de diminuare a sprijinului amplu acordat, diminuare necesară dacă mă întrebaţi pe mine, ne aşteptăm să vedem o creştere a insolvenţelor, dar şi o anumită creştere a ratei neperformanţei în sectorul bancar. Important: nu vorbim de schimbări radicale, venim după un deceniu de rată NPL în continuă scădere, ci mai degrabă de evoluţii normale, de aşteptat într-un mediu economic complicat”, a spus Cristian Popa, la conferinţa “Oportunităţi şi provocări în restructurarea preventivă”.

El a menţionat că sectorul bancar este bine pregătit să facă faţă acestor evoluţii: capitalizat, lichid, bine reglementat iar BNR este un supraveghetor ferm.

În ceea ce priveşte firmele zombie, Popa consideră că peste tot în lume acest tip de firme probabil vor claca.

“Firmele care erau ţinute în viaţă doar de dobânzile foarte mici, aceste firme “zombie”, vor fi scoase în afara pieţei de costurile mai ridicate. Dacă acesta era singurul lor atu în piaţă, atunci s-ar putea să nu se mai poată adapta la condiţiile curente. Repet, aceste evoluţii sunt normale într-un asemenea mediu economic, nu ne surprind, nu vorbim de şocuri de dimensiuni mari, iar instituţiile de credit sunt bine şi foarte bine, pregătite să le facă faţă”, a precizat Cristian Popa.

De asemenea, el a afirmat că noile evaluări reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei de-a lungul următorilor doi ani. Cea mai nouă prognoză presupune o traiectorie ceva mai ridicată pentru 2024, din cauza creşterii taxelor indirecte, dar şi o revenire în coridor în 2025.

Totodată, acesta a făcut referire la politica monetară, menţionând că “nu e uşor să ieşi dintr-o politică prociclică” şi că BNR nu a urmat o astfel de politică.

“Noi la BNR nu am urmat o astfel de politică, nu am derulat o politică monetară prociclică, am luat deciziile aşa cum s-a impus: nu ne-am dus nici la zero/minus când inflaţia era mică sau când a venit pandemia, nici la 16% când a apărut inflaţia, cum spuneau unii sau alţii să facem, în diverse momente. Despre politica fiscală nu putem spune însă ce v-am spus despre politică monetară. Iar problema este veche, sămânţa problemei a fost plantată de mult timp. Problema a fost când s-a apăsat prea tare pe acceleraţie! Când s-a pus gaz pe foc deşi focul ardea cum trebuie. Asta ne-a făcut să, că să îl citez pe economistul şef, ne întindem mai mult decât ne era plapuma, am trăit mult peste posibilităţi cum a spus dumnealui. Deficitul bugetar al României a depăşit pragul de 3% în 9 din ultimii 18 ani. Precizare: nici dansul nici eu nu spunem că: eu sau dumneavoastră, X sau Y, ci România, prin politicile publice bazate pe deficite fiscale. Pe cheltuieli cu bani de împrumut. Să nu uităm că în 2019 eram deja în PDE (procedură de deficit excesiv, n.r.). Pe scurt: noi am mărit şi deficitul fiscal, când nu era cazul, din acest motiv suntem acum forţaţi să fim prociclici: să reducem deficitul fix când economia încetineşte. Fix cum spune la cartea de economie să nu faci. Şi este nevoie să fie redus deficitul, este imperios necesar să fie redus”, a spus Cristian Popa.

El a declarat că BNR a făcut ce este denumit un mix coerent de politici.

“Am întărit condiţiile monetare, încurajând economisirea însă am lăsat lichiditatea în piaţă că sectorul bancar să funcţioneze totuşi în parametri, să aibă resurse pentru a finanţa economia. Eu personal am scris despre asta, cu titlul “Noi nu am exagerat”. Titlul spune totul. Cred cu tărie în tot ce am scris acolo. Nu ne-am dus cu dobânzile la zero sau minus. Dar nici la 16%. – Nu am făcut “ghidări prospective”/”forward guidance” nici când era la modă, acum, când nu mai este, nici atât. Nu am crescut exponenţial bilanţul băncii, cum vedeţi la alţii. Adică nu am făcut QE/Relaxări cantitative. Chiar şi puţinele achiziţii de titluri de stat nu au fost realizate în scopuri de politică monetară. Desigur că toate acestea ne-au ajutat să înfruntăm mai bine balaurul când s-a arătat. Şi l-am înfruntat, cel puţin până acum fără a crea recesiune, şi cu stabilitate relativă a cursului. L-am înfruntat şi continuăm să îl înfruntăm: Nu facem “ghidaje”, dar “orientăm” spunând că nici măcar nu vorbim despre reducerea dobânzii la acest moment, trebuie întâi să fim convinşi că am învins inflaţia. Trebuie răbdare”, a spus Cristian Popa.

El a afirmat că peste 50% din procesele dezinflaţioniste eşuează din cauza “sărbătoririlor premature”, deci din cauza reducerii prea rapide a dobânzii.

“Nu vom face această greşeală. Revin la prezent: subliniem constant, de fiecare dată, creşterea economică se bazează acum pe fonduri europene, deci pe investiţii. Nu e nici o şansă să se mai bazeze pe creşterea consumului. Creşterea viitoare se va baza pe investiţii. Singurul factor de creştere economică care este şi neinflaţionist, pe termen lung cel puţin, şi te ajută şi la balanţa de plăti, unde deficitul este tot ridicat, sunt banii europeni. Credem că formula pe care am adoptat-o a ajutat la evitarea recesiunii. Dar încetinirea este inevitabilă. Ne aşteptăm ca avansul economic să decelereze vizibil, semnificativ. Unul din cele două seturi de date de la INS ne spune că ne apropiem de stagnare economică: 0,2% creştere anuală, pe seria de date neajustată sezonier. Prognozăm inversarea poziţiei ciclice a economiei spre finele anului viitor, cu 4 trimestre mai repede decât am crezut iniţial. Deci de la prea cald la puţin rece, cu 1 an mai repede. Unii consideră că e imposibil să dăm inflaţia în jos fără recesiune. Statistică internaţională ne spune că nu este imposibil, dar nici foarte probabil”, a mai spus Cristian Popa.

View Comments

  • Eu nu sunt deloc de acord cu punctul lui de vedere, deloc nu sunt de acord. Este un mod păgubos și prost. Franța are faliții ei, Anglia are faliții ei, trebuie să aibă și România faliții ei, a zis Caragiale, așa zice și ăsta. Dacă în alte țări merg lucrurile rău, de ce să nu meargă și în România, că doar noi economiștii români oricum nu avem habar cum trebuie îndreptate lucrurile, noi nici măcar habar n-avem ce se întâmplă, de unde să știm noi ce ar trebui făcut, dacă nici măcar habar nu avem care e cauza ? Cum să propună economiștii soluții, dacă habar nu au care e cauza ? Economiștii descriu situația, că lucrurile merg rău, unii evitată să vorbească despre cauză, pentru că habar nu au care e, alții spun că e covidul cauza, iar alții spun că dacă merge rău în alte țări, e normal să meargă rău și în România, și e și obligatoriu să meargă rău că altfel nu se poate. Eu știu că în universitățile de economie nu se învață despre cum ar trebui să mearga economia, cum trebuie organizată, se consideră că economia e o chestie care merge singură, iar dacă apar crize, firmele trebuie să se adapteze, să caute singure soluții și se dau câteva exemple generale și extrem de vagi. Economia e o chestie care merge singură iar când sunt probleme, descurcă-te cum poți, asta înveți în universitățile de economie, când apar crizele economice, dacă nu poți să te descurci, pa. Un guvern politic trebuie să lase economia liberă, nu trebuie să se amestece în economie însă un guvern are obligația să asigure dezvoltarea economică și să prevină crizele economice, nu să le creeze, așa cum s-a întâmplat până acum. Cauza crizelor economice sunt guvernele. Cauza crizelor economice e doar una, lipsa a ceea ce se numește echilibrul economic stabil, doar pe echilibrul economic stabil se poate construi dezvoltarea economică. Guvernele trebuie să construiască echilibrul economic stabil pe care să construiască dezvoltarea economică. Pentru că guvernele nu sunt in stare de asta, există crize economice, de aceea guvernele politice sunt cauza crizelor economice. În cel privește pe ăsta care face parte din Consiliul de administrație al băncii centrale a României, e o dovadă că guvernatorul băncii centrale a României e înconjurat de idioți.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

13 minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

16 minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

29 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

33 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

39 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More