Categories: Fără categorie

Popa (BNR): Intrarea în plată a pensiilor majorate cu 40% şi a altor cheltueili fără susţinere ar duce deficitul la 11%

Intrarea în plată a pensiilor majorate cu 40%, dar şi a altor cheltuieli care nu au susţinere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%, a declarat, joi, în cadrul Summitului Administratorilor de Fonduri din România, Cristian I. Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţional a României (BNR).

“Ne jucăm cu focul şi acum deja iese fum. Cred că începe să se vadă flacăra focului şi cred că începem să ne ardem puţin la degete şi mă refer aici la subiectul deficitului public. Spun asta pentru că simt că este de datoria mea să spun, pentru că mandatul meu îmi permite, îmi oferă şi chiar îmi cere să fiu independent şi, până la urmă, să apăr stabilitatea pieţelor financiare. Eu cred, sincer, că deficitul este elefantul din camera cu porţelanuri în această perioadă.

Intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40%, dar şi alte cheltuieli care nu au susţinere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%. Este o cifră avansată de un grup de experţi din Banca Centrală, este un record absolut şi într-un context pandemic şi, desigur, este complet nesustenabil (…) Există şi riscul agenţiilor de rating care ar putea să aştepte să vadă legea promulgată (de majorare a pensiilor cu 40%, n.r.) înainte de a lua o decizie în ceea ce ne priveşte, de a ne coborî la statutul de nerecomandabil investiţiilor sau nu. S-ar putea să nu aibă răbdare. Cred că indisciplina fiscală pe care am arătat-o în ultimii ani nu ne ajută, iar toate cele trei agenţii vor face un review la final de an. Eu cred că dacă va fi promulgată legea pensiilor vom fi downgradaţi, ne-au spus-o chiar şi ei, public”, a avertizat Popa, potrivit Agerpres.

Oficialul BNR a subliniat, totodată, că, deşi deficitul bugetar a crescut în toate ţările, diferenţa faţă de România este că acestea nu s-au angajat la cheltuieli permanente, repetate an de an.

“Sunt de acord că deficitul bugetar a crescut peste tot în această perioadă, dar nu la un nivel extrem de ridicat, cel puţin nu comparabil cu al nostru şi nu cu cheltuieli care nu pot fi reduse. Majoritatea ţărilor au făcut cheltuieli temporare pentru sănătate, pentru măsuri de redresare economică, însă nu s-au angajat la cheltuieli permanente, repetate an de an pe care poate nu şi le-ar permite nici în anii ce vin. Cred că aceasta este marea diferenţă.

Cred că măsurile vor împovăra semnificativ şi grav bugetul ţării. Nu trebuie să uităm că am intrat în pandemie cu cel mai mare deficit din Europa, peste limita impusă de Comisia Europeană, şi eram deja în procedură de deficit excesiv. În martie – aprilie am avansat ideea unui deficit cu două cifre şi la acea vreme părea o exagerare. Pare că vom avea un deficit cu două cifre… Chiar şi 10% este mult, iar problema în sine este viitorul până la urmă, pentru că deficitul va fi foarte mare şi în anii ce vin, reducerea lui va fi foarte grea. Gradul de îndatorare a ţării se află pe o pantă puternic ascendentă”, a punctat Popa.

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, 22 septembrie, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, cu 242 voturi ‘pentru’, 147 ‘împotrivă’ şi 11 abţineri, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România a organizat, pe 23 şi 24 septembrie, a doua ediţie a Summitului Administratorilor de Fonduri din România, eveniment ce a reunit companii de top din industria de asset management, precum şi instituţii, autorităţi şi organizaţii reprezentative la nivel local şi internaţional.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More