Macroeconomie

Popa (BNR): IT-iştii care au contribuţia la Pilonul II oprită 5 ani vor avea o pensie privată mai mică cu 17%

Lucrătorii din IT care au contribuţia la Pilonul II oprită timp 5 ani vor avea o pensie privată mai mică cu 17%, iar cei din construcţii cu 30%, a afirmat, marţi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie, Banca Naţională a României.

“Este total trist că un milion de români nu mai contribuie la pilonul II de pensie. Am câteva cifre, simulări despre ce înseamnă această oprire. Din punct de vedere legal ei sunt doar temporar scoşi până în 2028. IT-istul cu pilon II care a oprit 5 ani, până în 2028, va avea o pensie cu 17% mai mică. Este o simulare cu date conservatoare. Lucrătorul în construcţii cu pilonul II oprit pentru 10 ani, pentru că ei îl au deja oprit de ceva ani, va avea o pensie cu aproximativ 30% mai mică. Lucrătorul în agricultură, similar cu cel din industria alimentară, va avea o pensie privată cu aproximativ 23% mai mică. Din păcate acestea sunt pierderi care nu mai revin pentru cei care nu contribuie în această perioadă”, a spus Cristian Popa, la evenimentul ce a marcat aniversarea primilor 15 ani de activitate a Pilonului II de pensii private obligatorii în România, potrivit Agerpres.

El a declarat că este trist că nu există o discuţie mai amplă despre cum ar trebui să revină la Pilonul II aceste persoane sau să ia o decizie în cunoştinţă de cauză.

La rândul său, Ionuţ Dumitru, profesor universitar, Academia de Studii Economice, a declarat că România are o problemă structurală majoră în piaţa muncii, numărul de contribuabili la buget, în particular la bugetul public de pensii, fiind cel mai mic în cadrul ţărilor UE27 (raportat la bazinul potenţial de forţă de muncă disponibilă).

“Această situaţie face ca rata de dependenţă contributori/beneficiari în sistemul public de pensii (Pilonul I) să fie cea mai nefavorabilă în cadrul UE27, atât din motive demografice, dar şi ca urmare a unor motivaţii fiscale nepotrivite. Cifrele demografice sunt aşteptate să se deterioreze şi mai mult pe termen mediu şi lung, ceea ce face ca suplimentarea pensiei din Pilonul I prin pensii din Pilonii II, III şi cele ocupaţionale să fie o necesitate stringentă pentru România”, a explicat Ionuţ Dumitru.

De asemenea, Adrian Codirlaşu, , vicepreşedinte CFA România a afirmat că de la înfiinţare, Pilonul II de pensii private a adus valoare contributorilor, generând randament în termeni reali pentru aceştia. Astfel, din calculele CFA Romania, Pilonul II de pensii are o eficienţă pentru contributori de 3 la 1 comparativ cu pilonul de pensii publice (Pilonul I).

“Soluţia pentru asigurarea unui sistem sustenabil de pensii este conversia graduală către un sistem finanţat de pensii (Pilonii II şi III), care este în măsură să asigure atât echitate pentru contributori cât şi randamente real pozitive pentru banii astfel economisiţi de ei”, a spus Adrian Codirlaşu.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România a organizat marţi la sediul Băncii Naţionale a României, un eveniment care marchează aniversarea primilor 15 ani de activitate a Pilonului II de pensii private obligatorii în România.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More