Burse/Investitii

Popa, OMV Petrom: Pentru investiţia din Marea Neagră avem nevoie de un cadru fiscal competitiv, piaţă liberă şi stabilitate

Proiectul privind exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă o oportunitate imensă pentru România şi acum este cel mai bun moment să investim, dar este nevoie de modificări legislative, de un regim fiscal mai competitiv, o piaţă liberă şi stabilitate, a declarat, joi, Alina Popa, CFO OMV Petrom.

“Este o oportunitate imensă pentru România şi asta o spun în primul rând ca şi cetăţean al acestei ţări. Avem un mare noroc că avem această resursă, iar timpul este scurt. Acum este cel mai bun moment să investim şi să scoatem gazele din Marea Neagră, atât din perspectivă economică, pentru că soluţia ieşirii din această criză este una singură, şi anume investiţiile. Şi asta este o investiţie imensă, probabil ar fi cea mai mare investiţie privată de după Revoluţie. Este o oportunitate imensă şi dacă ne uităm şi din perspectiva green deal şi a contextului de trecere către energie curată. Gazul natural este un combustibil de tranziţie, un combustibil care aduce valoare pe termen scurt, pe termen mediu, iar beneficiile unor investiţii în gaze naturale pentru economia României sunt imense, atât PIB, cât şi taxe, şi locuri de muncă”, a spus Alina Popa, la webinarul “Deciziile în Noua Economie”, organizat de România Durabilă şi EM360, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat că toate ţările modifică legislaţia în această perioadă şi a dat ca exemplu Norvegia, care are în vedere modificări legislative ce presupun deducerea imediată a investiţiilor.

“Avem nevoie de modificări legislative, de un regim fiscal mai competitiv. Toate ţările modifică fiscalitatea în această perioadă. Un bun exemplu este Norvegia, care a ştiut întotdeauna să îşi atragă investiţii în această industrie. Acum vorbeşte de modificări legislative care presupun deducerea imediată a investiţiilor, doar să existe investiţiile acestea. Concurăm cu alte ţări pentru capital, iar pentru România acest proiect este oportunitate imensă. Eu sper din tot sufletul să reuşim să-l deblocăm cât mai repede, pentru că vom beneficia cu toţii de avantajele economice ale acestei investiţii”, a explicat oficialul OMV Petrom.

Potrivit acesteia, din perspectiva companiei, ca investitor, sunt necesare trei lucruri pentru a demara investiţia şi anume: un cadru fiscal mai competitiv, o modificare a legii offshore în acest sens, în Parlament; piaţa liberă şi stabilitate, deoarece “când ai o investiţie de miliarde este esenţial să ai stabilitate”.

“În toate discuţiile noastre cu autorităţile nu am văzut pe nimeni care este împotriva acestui proiect şi de aici marele meu regret că, cu toate acestea, nu s-a întâmplat şi este blocat de câţiva ani”, a mai afirmat Alina Popa.

Pe de altă parte, aceasta a atras atenţia că industria petrolieră este profund afectată de o scădere rapidă şi drastică a preţurilor, dar şi a cererii, ceea ce este greu de întâlnit în acelaşi timp.

“De obicei, când preţurile scad, cererea creşte. Acum vedem atât descreşterea preţurilor cât şi descreşterea semnificativă a cererii”, a explicat ea.

Totodată, reprezentantul OMV Petrom a semnalat că peste tot în lume se vede o reducere semnificativă a investiţiilor, tăiere de dividende şi toată lumea este preocupată de securizarea finanţărilor.

“Vedem între 25-35% o medie a scăderii investiţiilor în industria noastră. Multe companii vorbesc de închidere de producţie, anumite facilităţi, anumite sonde care nu mai sunt profitabile în acest context. Dacă ne uităm la cerere, avem scădere de 40-45% în trimestru doi, 15-20% pe total an, dacă vorbim de vânzările din retail, aşa estimăm noi scăderea. Dacă ne gândim la gaz şi electricitate, şi acolo este undeva la 10% scăderea estimată a cererii. Toate acestea au impact semnificativ asupra economiei: mai puţine locuri de muncă, mai puţine investiţii, mai puţine taxe la bugetul de stat”, a punctat Alina Popa.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

8 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

8 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

8 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

12 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More