International

Portugalia avertizează asupra efectelor economice ale noilor majorări de dobânzi de către BCE

Noi majorări ale dobânzii de către Banca Centrală Europeană s-ar adăuga pericolelor cu care se confruntă economia zonei euro, care încearcă să iasă din recesiune, a avertizat într-un interviu ministrul portughez de Finanţe, Fernando Medina, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Inflaţia înregistrează deja o tendinţă descendentă, după măsurile fără precedent de înăsprire a politicii monetare adoptate de BCE. Între timp, efectele majorărilor de până acum ale dobânzilor nu au fost pe deplin absorbite de gospodării şi de companii, a explicat oficialul portughez.

Acesta a adăugat: “Riscurile ca noile majorări ale dobânzii să creeze la nivel european o situaţie mai dificilă la adresa creşterii sunt acum mai ridicate şi ar trebui analizate cu multă atenţie”.

Avertismentele privind consecinţele înăspririi suplimentare a politicii monetare devin din ce în ce mai numeroase, în condiţiile în care BCE se apropie de finalul campaniei care a început în urmă cu un an. BCE a majorat costul creditului la fiecare reuniune de politică monetară din ultimul an, astfel că dobânda la depozite a urcat din teritoriul negativ până la 3,5%, şi a promis că vor urma şi alte majorări în încercarea de a opri avansul inflaţiei.

Luna trecută, premierul portughez Antonio Costa susţinea că oficialii de la Frankfurt nu au înţeles în mod adecvat natura inflaţiei cu care se confruntă zona euro, în timp ce prim ministrul Italiei, Giorgia Meloni, atrăgea atenţia asupra riscurilor ca “majorările constante ale dobânzilor” să se transforme “într-o cură care să aducă mai degrabă daune decât beneficii”.

Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 5,5% în iunie 2023, de la un nivel de 6,1% înregistrat în mai. Cifra anunţată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe o diminuare a inflaţiei până la 5,6%. În Portugalia, rata inflaţiei s-a atenuat la 4,7%, de la nivelul record din 2022.

Cu toate acestea, economia Portugaliei a avut după pandemie o evoluţie mai bună decât cea mai mare parte a Europei, piaţa forţei de muncă rămânând la un nivel solid, a declarat Medina. Acesta a adăugat că estimarea privind creşterea PIB-ului în acest an cu 1,8% ar putea fi depăşită. Şi Banca Centrală a Portugaliei se aşteaptă la un avans al economiei în 2023, cu 2,7%, în urma redresării turismului.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

38 de minute ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

44 de minute ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

45 de minute ago

Muhammad a fost cel mai popular nume pentru băieți în Anglia și Țara Galilor în 2024, conform înregistrărilor de nașteri – Visual Capitalist

Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…

47 de minute ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

54 de minute ago

This website uses cookies.

Read More