Update articol:

Portughezul Joao Vale de Almeida va fi primul ambasador al UE în Regatul Unit după Brexit

Sursa foto: twitter.com/ValedeAlmeidaEU

Uniunea Europeană a numit vineri un prim ambasador în Regatul Unit, care îşi va prelua funcţia începând cu 1 februarie, la o zi după Brexit, informează AFP, potrivit Agerpres.

Portughezul Joao Vale de Almeida, fost ambasador al UE în SUA, va conduce delegaţia ce va reprezenta UE în Regatul Unit, a anunţat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Această numire i-a fost adusă la cunoştinţă Londrei.

Vale de Almeida (62 de ani) va fi “primul şef al viitoarei delegaţii a UE în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”. Mandatul său va începe la 1 februarie, “data începând cu care Regatul Unit va fi o ţară terţă” şi unde reprezentarea UE va fi asigurată de o delegaţie.

Portughezul a fost ambasador al UE la ONU din 2015 până în 2019, după ce a fost primul ambasador al UE în SUA, din 2010 până în 2014. În acea perioadă, el a participat la negocierile asupra acordului de liber-schimb între UE şi SUA, abandonate de atunci.

De profesie jurnalist, înalt funcţionar european experimentat, Joao Vale de Almeida a fost de asemenea şeful de cabinet al fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Joao Vale de Almeida a fost şi purtătorul de cuvânt al executivului european în perioada în care premierul Boris Johnson încă era jurnalist la Bruxelles.

BVB | Știri BVB

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie