International

#post-Brexit: Premierul Boris Johnson lansează o lege privind ”libertăţile Brexitului”

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni un proiect de lege care să contribuie la depăşirea rapidă a legislaţiei moştenite de la Uniunea Europeană, la doi ani după un Brexit ale cărui beneficii se materializează încet, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aflat acum într-o poziţie extrem de delicată din cauza unui scandal declanşat de descoperirea organizării unei petreceri în Downing Street în perioada lockdown-ului, liderul conservator în vârstă de 57 de ani vrea să convingă populaţia de virtuţile Brexitului, a cărui realizare după ani de paralizie politică post-referendum a fost cheia triumfului său electoral din decembrie 2019.

Acest nou proiect de lege privind “libertăţile Brexitului” (Brexit Freedoms) îşi propune să faciliteze procesul deja în curs de modificare, renunţare şi înlocuire a legilor moştenite de la Uniunea Europeană.

Potrivit guvernului britanic, aceste reforme vor permite companiilor britanice să economisească un miliard de lire sterline (1,2 miliarde de euro) cheltuiţi pe hârţogărie şi reglementări.

Multe dintre aceste companii se plâng însă de obstacolele create de Brexit. Potrivit unui sondaj dedicat sectorului manufacturier britanic publicat recent, două treimi din companiile chestionate cred că Brexitul le-a obstrucţionat afacerile în diferite grade. Jumătate dintre acestea se tem că se vor confrunta în acest an cu noi dificultăţi, odată cu intrarea deplină în vigoare a controalelor vamale.

Salutând Brexitul drept “un moment istoric şi începutul unui nou capitol entuziasmant pentru ţara noastră”, prim-ministrul Boris Johnson a afirmat că proiectul său de lege va “debloca în continuare beneficiile Brexitului şi va permite companiilor să poată cheltui mai mulţi bani pentru a investi, inova şi a crea locuri de muncă”.

Departe de a împărtăşi acest entuziasm, guvernul scoţian îndeamnă Londra să rezolve problemele cu care se confruntă sectorul alimentar: lipsa forţei de muncă şi hârţogăria.

“De doi ani, Brexitul nu a reuşit să ofere cel mai mic beneficiu locuitorilor din mediul rural scoţian”, a declarat ministrul guvernului local însărcinat cu acest dosar, Mairi Gougeon.

Confruntat cu un deficit al forţei de muncă, guvernul scoţian cere vize pe doi ani şi spune că cele 30.000 de vize pentru lucrători sezonieri anunţate la sfârşitul lunii decembrie de guvernul britanic sunt departe de cele 55.700 considerate necesare de către sindicatele britanice.

Articole recente

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

20 de minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

o oră ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More