Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPPC Energie lansează PPC Ore Smart prima ofertă de energie electrică din România prin care clienții casnici pot beneficia de prețuri variabile în funcție de intervalul zilei, în perioada martie-octombrie, astfel încât consumul dintre orele 11:00 și 14:59 va fi tarifat cu 59% mai puțin față de nivelul de preț din celelalte segmente orare și intervale lunare, potrivit unui comunicat.
„Lansăm astăzi prima ofertă post-plafonare cu tarife flexibile în funcție de intervale orare din România, astfel încât și clienții noștri să beneficieze de un produs adaptabil stilului lor de viață, așa cum se întâmplă și pe piețele din Europa de Vest. Am creat PPC Ore Smart pentru a le oferi clienților casnici posibilitatea de a-și eficientiza costurile cu energia electrică prin planificarea consumului de energie electrică. Aceștia vor avea prețuri mult mai mici, începând cu 0,89 lei/kWh, cu toate taxele incluse, în intervalul de timp în care producția de energie electrică din surse solare este foarte ridicată. Oferta nu numai că vine cu prețuri foarte avantajoase, dar asigură și cea mai curată energie, datorită ponderii ridicate din surse regenerabile, a declarat Ionuț Dună, Director General PPC Energie.
Clienții care pot beneficia de această ofertă sunt cei pentru care operatorul de distribuție a instalat un contor inteligent care poate asigura măsurarea consumului în mod segmentat, în toate intervalele zilei.
Oferta asigură un preț al energiei active de 0,313 lei/kWh, cu 59% mai mic față de prețul standard din celelalte intervale orare, valabil în perioada martie-octombrie, zilnic, pentru consumul de energie electrică din intervalul orar 11:00 – 14:59. De exemplu, pentru un consumator rezidențial din București, prețul final cu toate taxele incluse, pentru acest interval (martie-octombrie, între orele 11:00-14:59), este de 0,89 lei/kWh.
În perioada martie-octombrie, în intervalul orar 15:00 – 10:59, precum și în perioada noiembrie-februarie, indiferent de oră, clienții vor plăti 0,767 lei/kWh, pentru energia activă consumată.
De exemplu, pentru un consumator rezidențial din București, prețul final cu toate taxele incluse, pentru intervalul martie-octombrie 15:00-10:59 și toate intervalele perioadei noiembrie-februarie va fi de 1,44 lei/kWh.
Mai multe detalii despre prețurile aplicabile pentru PPC Ore Smart sunt disponibile aici.
PPC Ore Smart își propune să încurajeze clienții să își ajusteze comportamentul de consum pentru a utiliza în proporție cât mai mare energie electrică în jurul prânzului, beneficiind astfel de prețuri mai mici. Acest tip de contract poate fi util celor care lucrează de acasă sau care pot programa pentru acest interval orar funcționarea diverselor aparate electrocasnice – aparatele de aer condiționat, mașina de spălat haine sau vase, cuptorul electric sau alte aparate de gătit cu alimentare electrică, sau alte electrocasnice cu consum mare de energie.
Cererea de energie electrică în cele 48 de state continentale ale SUA a atins noi…
TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) S.A. (“TTS”) informează investitorii și acționarii că, în data de 05.08.2025,…
Secretariatul General al Guvernului a semnat, pe 1 august, Ordinul privind constituirea Comisiei de selecție…
Istoricul Adrian Cioroianu este de părere că "imaginea şi legenda" fostului preşedinte Ion Iliescu "vor…
Fostul preşedinte Ion Iliescu trece dincolo împăcat cu lumea şi cu el însuşi, cu speranţele…
USR a propus în ședința de guvern să nu fie declarată o zi de doliu…
This website uses cookies.
Read More