Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGrupul Partidului Popular European (PPE) a câştigat duminică alegerile pentru Parlamentul European şi ar urma să devină prima forţă politică din legislativul comunitar (legislatura 2019-2024), cu 173 de mandate, din totalul de 751, conform estimărilor preliminare făcute publice de PE, relatează EFE şi DPA, potrivit Agerpres.
Grupul PPE deţinea în actualul legislativ 217 mandate.
Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) va fi al doilea grup din Parlamentul European, cu 147 de mandate, de la 186 în prezent, în timp ce Grupul ALDE (Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa) ar urma să aibă 102 locuri, în creştere faţă de cele 68 de poziţii din actualul PE.
Pe poziţia a patra se va situa Grupul Verzilor, cu 71 de mandate, comparativ cu 52 în prezent.
Urmează Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), cu 58 de mandate, în scădere faţă de numărul actual de 76 de mandate, Grupul Europa Naţiunilor şi a Libertăţii (ENF), cu 57 de locuri (faţă de 37), şi Grupul Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe (EFDD), cu 56 de eurodeputaţi, toţi eurosceptici (comparativ cu 45).
Grupul Stânga Unită ar obţine 42 de locuri de eurodeputat, faţă de 46 în actualul legislativ.
Cifrele se bazează pe exit-poll-uri din 11 state membre şi pe sondaje de opinie de dinaintea alegerilor din celelalte 17 ţări, precizează PE pe site-ul său.
Pentru a obţine statutul oficial de grup politic, fiecare asemenea grup trebuie să fie compus din minimum 25 de eurodeputaţi aleşi în cel puţin un sfert dintre statele membre (ceea ce înseamnă, în prezent, cel puţin şapte ţări membre).
Programul de răscumpărare gigant, de până la 20% din companie, propus de One United Properties,…
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…
Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…
Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…
După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…
This website uses cookies.
Read More