Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎn acest moment, cu toate că în forma actuală legislația e-Factura respectă Regulamentul UE 2016/679 (GDPR), MF explorează modalități prin care datele cu caracter personal regăsite pe factura electronică să fie convertite într-o formă de identificare fiscală care să nu permită corelarea directă cu identitatea persoanei pentru care s-a emis factura.
Legislația în vigoare nu contravine Regulamentului UE 2016/679 (GDPR), potrivit Ministerului Finanţelor.
Instituţia precizează: “În contextul discuțiilor din spațiul public pe tema respectării GDPR, precizăm că instituirea utilizării Sistemului RO e-Factura în relația B2C s-a realizat prin completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2021, actul normativ de bază care statutează regimul facturării electronice în România.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.14 și 15 din Ordonanța de urgență nr.120/2021, prevederile actului normativ nu aduc atingere legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Subliniem că datele cu caracter personal obținute în scopul prelucrării facturilor electronice pot fi folosite exclusiv în acest scop sau în scopuri compatibile cu acesta, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Totodată, modalităţile de publicare, în scopul asigurării transparenţei şi a tragerii la răspundere, a datelor cu caracter personal care au fost colectate în cadrul sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura trebuie să fie în concordanţă cu scopul publicării şi protecţiei sferei private”.
Managementul datelor, cu păstrarea secretului fiscal
Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală asigură managementul datelor şi informaţiilor existente în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, cu păstrarea secretului fiscal, datele şi informaţiile din factura electronică fiind folosite exclusiv de către Ministerul Finanţelor şi structurile subordonate, conform competenţelor, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, cu respectarea secretului fiscal.
Ministerul Finanţelor anunţă: “Prin urmare, cadrul legal în domeniul facturării electronice prevede, în clar, asigurarea condițiilor de ordin legislativ pentru respectarea prelucrării datelor cu caracter personal.
Totodată, precizăm că în relația cu ANAF, persoanele fizice române se identifică prin codul numeric personal (CNP), iar persoanele fizice străine se identifică prin numărul de identificare fiscală (NIF) atribuit de administrația fiscală.
Codul numeric personal este identificator fiscal al persoanei fizice, conform art.82 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, atât în relația cu organul fiscal cât și cu celelalte sisteme de asigurare socială (CNPP, CNAS, etc).
Pe de altă parte, codul numeric personal al persoanei fizice este înscris în alte declarații fiscale depuse de către persoanele juridice (de ex. Declarația 112 depusă de angajator conține informații cu privire la sumele plătite angajaților, inclusiv codul numeric personal al acestora).
În conformitate cu art.11 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, toate informațiile furnizate organului fiscal indiferent că acestea provin din declarații fiscale, facturi, bonuri fiscale, etc. intră sub incidența secretului fiscal, iar personalul din cadrul ANAF este obligat să păstreze secretul asupra informațiilor de care a luat cunoștință ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
Și în prezent, potrivit dispozițiilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale pentru fiecare beneficiar de venit la administrația fiscală competentă conform regulilor fiscale prevăzute pentru categoria de venit.
Astfel, în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, plătitorii au obligaţia să completeze şi să depună Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit (D112), până la termenul de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, inclusiv.
De asemenea, Codul fiscal prevede că plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului pe veniturile persoanei fizice au obligaţia să depună o declaraţie (D205) privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepţia plătitorilor de venituri care au obligaţia depunerii Declaraţiei – D112.
Sunt de menționat cu titlu de exemplu, prevederile art. 147 alin. (17)-(22) din Codul fiscal, conform cărora evidenţa obligaţiilor de plată a contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori şi asimilaţii acestora se ţine pe baza codului de identificare fiscală, iar cea privind contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit legii, pe baza codului numeric personal sau pe baza numărului de identificare fiscală, după caz. Declaraţia (D112) cuprinde cel puţin următoarele informații:
a) date de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune declaraţia;
b) codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal, după caz;
c) numele, prenumele şi datele privind calitatea de asigurat;
d) date referitoare la raporturile de muncă şi activitatea desfăşurată;
e) date privind condiţiile de muncă;
f) date privind venituri/indemnizaţii/prestaţii.
Totodată, formularele de declarații fiscale conțin informația ”Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679””.
Astronomer, compania ajunsă în atenţia tuturor după ce directorul său general a demisionat pentru că…
Radu Oprea, fostul ministru al Economiei, a analizat rezultatele financiare ale primelor 30 de companii,…
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a discutat telefonic cu liderii Thailandei şi…
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat sâmbătă că este ''imperativ să se evite'' repetarea episoadelor…
Preşedintele Nicuşor Dan şi cancelarul federal Christian Stocker au subliniat, sâmbătă, interesul ambelor părţi de…
Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă în orașele scoțiene Edinburgh și Aberdeen în semn…
This website uses cookies.
Read More