Update articol:

Predoiu: Angajaţii MAI nu au nici atribuţia, nici dreptul să manevreze fizic buletinele de vot

Sursa foto: gov.ro

Angajaţii MAI nu au nici atribuţia, nici dreptul să manevreze fizic buletinele de vot, a transmis joi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

“Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuţii de numărare a voturilor, menţionarea acestora în procesul verbal ori centralizare a opţiunilor electorale exprimate. Reiterez faptul că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale de ordine publică, respectiv Poliţia şi Jandarmeria, are, potrivit legii, doar atribuţii de pază a locaţiilor: săli, birouri etc. Angajaţii MAI nu au nici atribuţia, nici dreptul să manevreze fizic buletinele de vot”, a precizat Predoiu.

Astfel, adaugă acesta, “acuzaţiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic şi legal”.

“Ministerul Afacerilor Interne a desfăşurat şi desfăşoară misiuni în contextul scrutinului electoral cu imparţialitate şi respectând legea. Problemele de organizare apărute în proces sunt exclusiv în competenţa altor autorităţi, structurile MAI neavând pârghii legale pentru a interveni cu scopul soluţionării acestora”, a mai transmis Cătălin Predoiu.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025