Politica

Predoiu: Ideal ar fi ca Guvernul să aibă o bază majoritară solidă în Parlament

Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a declarat marți că este adeptul unui guvern cu o susținere cât mai mare în Parlament, dar așteaptă consultările pe care le va convoca președintele ales, Nicușor Dan.

‘Ideal ar fi o bază de susținere cât mai mare în Parlament. Acum rămâne de văzut ce vor aduce consultările pe care președintele ales, foarte curând președintele în exercițiu, în câteva zile le va lansa. (…) Vom avea consultări în partid mai întâi și după aceea, evident, odată lansate aceste consultări constituționale de către președintele României, vom avea și în paralel consultări cu partidele care fac parte din Parlament și printre care Partidul Social Democrat’, a afirmat Predoiu la Parlament, potrivit Agerpres.

Potrivit președintelui interimar al PNL, sunt lucruri de revizuit, ceea ce este valabil pentru orice partid politic.

‘Cetățenii așteaptă mai multă performanță de la actul guvernamental, dar și de la activitatea parlamentarilor, în același timp, așteaptă mai mult de devotament, integritate. Sunt lucru care se cunosc în general și aș vrea să o spun de asemenea răspicat. Au fost puse în practică de foarte mulți dintre cei care au servit public – fie în Parlament, fie în Guverne. Poate că ar trebui și mai multă comunicare din partea celor care au de spus lucruri, au făcut agende pozitive fie în Guvern, fie în Parlament, fie în administrația locală, în comunitățile locale. Pentru că, pe lângă toate celelalte concluzii care deja s-au spus după aceste alegeri, cred că se mai desprinde una foarte importantă – comunicarea politică a fost revoluționată în ultimii ani de noile tehnologii. Și cred că toți politicienii și partidele, așa-zise mainstream, tradiționale, mai vechi în politică, trebuie să deprindă aceste noi mijloace de comunicare. (…) Cred că trebuie să ne cuplăm rapid și la acest tip de comunicare, care ajunge foarte rapid la cetățean’, a explicat premierul interimar.

Întrebat cum se poate face reformă cu un guvern minoritar, în cazul în care PSD intră în opoziție, Predoiu a răspuns: ‘Mult mai greu este adevărat acest lucru și presupune un demers și o capacitate de negociere politică foarte puternică la nivelul Guvernului, pentru că orice minoritate în reprezentarea Guvernului în Parlament implică o contrabalansare în efortul de a discuta, de a negocia și de a crea majorități punctuale pe fiecare proiect, pentru a trece aceste proiecte. Am experimentat acest lucru în urmă cu mai mulți ani, când în domeniul Justiției a trebuit, în anii 2010-2011, să trecem prin Parlament o serie de legi fără o majoritate corespunzătoare și asta a însemnat foarte multe discuții și negocieri la nivel politic în Parlament, la nivelul grupurilor parlamentare. (…) Întotdeauna trebuie să discuți și să conciliezi anumite puncte de vedere pentru a avansa cu programele. De aceea am spus că ideal ar fi ca Guvernul să aibă o bază majoritară solidă în Parlament’.

El a menționat că vor exista consultări în zilele următoare, dar din punctul său de vedere, ‘Ilie Bolojan este cea mai potrivită persoană din partea Partidului Național Liberal să exercite funcția de prim-ministru’.

‘Pe de altă parte, cum bine știți, este un atribut prezidențial acela de a desemna un premier după consultările cu partidele. Și sunt convins că și alte partide au specialiști, oameni politici care sunt capabili să exercite această funcție, dar eu cred că cea mai bună persoană este Ilie Bolojan în acest moment’, a punctat Predoiu.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More