Categories: Fără categorie

Prefectul Capitalei: Am acţionat în instanţă PMB, deoarece a continuat practica detaşării consilierilor primarului în aparatul de specialitate

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că a acţionat în instanţă Municipalitatea, pentru că, în urma corespondenţei oficiale şi a discuţiilor directe, a continuat practica de a detaşa consilierii primarului pe posturi din aparatul de specialitate.

“De ce am acţionat în instanţă PMB? Pentru că, în urma corespondenţei oficiale şi a discuţiilor directe, a ales să continue practica de a detaşa consilierii primarului pe posturi din aparatul de specialitate. (…) De ce am atacat această detaşare şi nu altele? Pentru că este cea făcută după ce a avut loc corespondenţa oficială. Vor urma şi celelalte detaşări, din toate primăriile”, a afirmat Alin Stoica, joi, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că, de mai mult timp, Prefectura a transmis către toate primăriile din Bucureşti (cele ale celor şase sectoare şi Municipalitate) o adresă de îndrumare prin care exprima poziţia în legătură cu practica detaşării consilierilor primarilor pe posturi în aparatul administrativ, fie în aparatul primăriilor, fie în instituţiile subordonate.

Alin Stoica a precizat că a solicitat primarilor să revină asupra măsurii de detaşare şi să scoată posturile la concurs, pentru a permite o selecţie corectă. “În cazul în care nu puteau rămâne cu postul vacant până la ocuparea prin concurs, pot fi numiţi pe funcţie temporar, până la finalizarea concursului, oameni care îndeplinesc cerinţele postului”, a punctat prefectul Capitalei, potrivit Agerpres.

El a spus că o parte dintre primării au înţeles să revină asupra măsurii detaşării consilierilor primarilor, intrând, din punctul său de vedere, în legalitate.

“Alte primării nu au răspuns încă. Primăria Municipiului Bucureşti a răspuns că este legală metoda aceasta”, a precizat Alin Stoica.

Prefectul Capitalei a spus că, potrivit programului de guvernare, se urmăreşte depolitizarea administraţiei şi instituţiilor publice.

“Practica de a aduce în instituţii personal (în special de conducere, dar nu numai – vezi Apele Române) din cadrul aparatului de partid, doar pe considerentul că este loial demnitarului, este păguboasă pentru stat, slăbind instituţiile publice. Totodată, legea prevede că orice post vacant să fie ocupat prin concurs sau examen, iar legea trebuie respectată, pentru a ne asigura că posturile sunt ocupate de oameni bine pregătiţi, cu experienţa şi abilităţile necesare postului”, a menţionat Alin Stoica.

Articole recente

Revoluția AI silențioasă: De ce companiile inteligente mută inteligența artificială din cloud în serverul local (Echipa Invergent)

Analiză Invergent: Cum am testat noul server DenseMax în scenarii reale de business și ce…

o oră ago

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

2 ore ago

Termene.ro îl numește pe Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer

Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…

2 ore ago

Raiffeisen Bank lansează un cont de economii cu dobândă de 6% pentru clienții noi

Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…

2 ore ago

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric pe fondul aşteptărilor că Fed va reduce dobânda

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More