Update articol:

Prefectul Capitalei: Luni va fi şedinţa CMSU/ Vom menţine măsurile care deja au fost adoptate prin hotărârea trecută, având în vedere gradul de infectare care a crescut de la o zi la alta

Noul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunţat că luni va avea loc şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă şi nu se au în vedere măsuri de relaxare, având în vedere creşterea numărului de cazuri de infectare din Bucureşti. Berbeceanu a precizat, însă, că nu vor fi impuse noi restricţii faţă de cele aflate deja în vigoare.

”Mâine va avea loc şedinţa CMSU. Noi am avut o şedinţă pregătitoare cu principalele structuri  reprezentate în Comitet. Am solicitat puncte de vedere de la toate structurile reprezentate în Comitet şi vă pot spune că, în unanimitate, ideea este că  vom menţine măsurile care deja au fost adoptate  prin hotărârea trecută, având în vedere gradul de infectare care a crescut de la o zi la alta. Numărul de pacienţi depistaţi pozitivi îngrijorător, deci nu avem niciun motiv de relaxare”, a anunţat, duminică, Traian Berbeceanu, potrivit news.ro.

Prefectul Capitalei a precizat, însă, că nu vor fi adăugate noi restricţii la cele caredeja sunt în vigoare.

În ceea ce priveşte o eventuală redeschidere a şcolilor – aşa cum cer diferite structuri sau anumiţi politicieni – Berbeceanu a precizat că, având în vedere actele normative care sunt în vigoare, la peste 3 cazuri la mia de locuitori, şcolile funcţionează în scenariul online.

BVB | Știri BVB
CONPET SA (COTE) (02/04/2026)

Numire Director General cu contract de mandat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/04/2026)

VAN la data 31 decembrie 2025 - Recalculat

ALUMIL ROM INDUSTRY S.A. (ALU) (02/04/2026)

Convocare AGA O & E - 08 mai 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (02/04/2026)

Actualizare privind Comitetul Reprezentantilor Fondul Proprietatea S.A.

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/04/2026)

Ziua Investitorului Bittnet, editia 2026