Categories: Fără categorie

Prefectul Capitalei: Program de lucru în ture, suplimentarea transportului public, intensificarea controalelor în pieţe

Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a anunţat sâmbătă noi măsuri care au fost luate în condiţiile creşterii ratei de infectare la 12,65 la mia de locuitori, respectiv, obligarea angajatorilor – companiile cu peste 50 de angajaţi – de a organiza programul de lucru în ture, suplimentarea numărului de maşini ale Societăţii de Transport Bucureşti (STB), precum şi intensificarea controalelor în pieţe.

“A fost reglementată obligaţia organizării programului de lucru, aceasta este o măsură nouă. Am discutat necesitatea introducerii în cadrul Comitetului, astăzi – angajatorii, atât instituţii publice, cât şi angajatorii privaţi – cu un număr de angajaţi mai mare de 50, au obligaţia să organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit pe grupe şi să înceapă, respectiv să termine programul de lucru, la o diferenţă de cel puţin o oră (…). În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, pentru evitarea aglomerării transporturilor publice, pentru că în felul acesta practic vom fluidiza (n.r. – circulaţia), am dispus să fie suplimentat numărul de maşini (n.r. – ale Societăţii de Transport Public) în perioada următoare”, a precizat Văcaru, potrivit Agerpres.

Totodată, s-a dispus ca ora maximă de funcţionare a sălilor de jocuri să fie 24,00, precum şi intensificarea controalelor în pieţe, de către Jandarmerie şi Poliţie.

“Un alt aspect important de armonizare a fost intervalul orar – pentru că a existat o modificarea în HG, în privinţa operatorilor economici care administrează săli de jocuri, s-a modificat cu ora 24,00, ora maximă. De asemenea, incidenţa este de 12,65 la mia de locuitori, în acest nou context epidemiologic, am dispus Jandarmeriei şi Poliţiei, la nivelul Municipiului Bucureşti, intensificarea controalelor în spaţiile publice, în târguri, pieţe şi mall-uri. Foarte mult am insistat pe activităţile de prevenţie în Piaţa Drumul Taberei, Piaţa Berceni Sudului, Târgul Vitan, Complexul alimentar Piaţa Delfinului şi Piaţa Obor”, a indicat prefectul Capitalei.

Potrivit prefectului Capitalei, a fost modificat numărul persoanelor care participă la programe de instruire şi workshopuri, la 250 – in interior, şi 300 – în exterior.

Sâmbătă s-a desfăşurat şedinţa CMBSU în sistem videoconferinţă, cu privire la aplicarea măsurilor prevăzute în HG 1090/07.10.2021 privind prelungirea stării de alertă începând cu data de 10 octombrie 2021.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

7 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

7 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

7 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

7 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More