Politica

Prefectul Capitalei: Voi veni cu un răspuns mâine privind cererea de instituire a stării de alertă în Sectorul 1

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că va da un răspuns marţi, după ce va primi raportul Gărzii de Mediu, în cazul cererii formulate, vineri, de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă de instituire a stării de alertă în Sectorul 1, în contextul în care nu se ridicau gunoaiele în această zonă administrativă, potrivit Agerpres.

El a explicat că nu a luat încă o decizie pe tema acestei solicitări, pentru că nu deţine încă toate datele.

“Am primit parţial de la Agenţia de Mediu un răspuns că dumnealor au monitorizat eventuale depăşiri ale indicatorilor, concentraţii de gaze sau PM10, PM 2, nu au descoperit depăşiri ale acestora. DSP a luat măsuri împotriva prestatorului, a amendat prestatorul cu 4.000 de lei şi a dispus ca acesta să-şi reia activitatea pentru spitale în 12 ore, ceea ce s-a întâmplat şi către populaţie în 48 de ore şi la fel lucrul acesta am văzut că se întâmplă. Avem şi aşteptăm pentru mâine Garda de Mediu să ne răspundă care sunt lucrurile pe care dumnealor le-au identificat (…) Garda de Mediu urmează să prezinte raportul mâine, sunt în control la Romprest şi la Primăria Sectorului 1 şi aceştia vor avea nişte concluzii în urma controlului”, a menţionat Alin Stoica, într-o declaraţie pentru presă.

Articole recente

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

15 minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

25 de minute ago

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More