Politica

Prefectura Capitalei – Cristian Popescu Piedone are dreptul să îşi reia mandatul de primar al Sectorului 5, fără nicio restricţie legală

Prefectura Capitalei anunţă că fostul primar al Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone are dreptul să îşi reia mandatul, fără nicio restricţie legală, potrivit news.ro.

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost achitat miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce fusese condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, magistraţii admiţând recursul în casaţie, iar fostul edil urmează să fie pus în libertate.

”Referitor la decizia luată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ce îl priveşte pe domnul Cristian Popescu Piedone,  prin care a fost desfiinţată condamnarea de la Curtea de Apel Bucureşti, aceasta înseamnă, mai exact, că domnul Piedone are dreptul să îşi reia mandatul, fără nicio restricţie legală. Condamnarea, respectiv temeiul încetării mandatului de primar al domniei sale, de la acel moment, a fost desfiinţată, iar toate efectele condamnării sunt desfiinţate retroactiv”, a precizat Prefectura Capitalei.

 Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, executorie şi opozabilă tuturor, nici prefectul, nici consiliul local neavând opţiunea nerespectării ei.
”Aşadar, după comunicarea oficială a dispozitivului sentinţei, voi emite ordinul de prefect de repunere în funcţie”, a transmis prefectul Capitalei.

View Comments

  • Nevinovat?
    Daca Justitia Romana lucra la Nuremburg, Hitler lua 6 ani cu suspendare,Himler 2, iar Goering primea despăgubiri!
    Bravo Justitie!
    Judeci dupa cum primesti indicatii!

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

4 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More