Advertoriale

PREIA CONTROLUL FACTURII TALE! Monitorizarea consumului este cea mai bună metodă de a preveni costuri neprevăzute cu energia

Întreținerea locuinței, unde este inclus și consumul de electricitate și gaz, reprezintă 9% din coșul de consum al românilor (în 2020, potrivit Eurostat), cu 43% mai puțin decât media din Uniunea Europeană. Probabil din acest motiv, monitorizarea consumului de utilități nu a fost o preocupare importantă pentru consumatori până acum, când energia s-a scumpit extraordinar de mult și inflația a erodat din puterea de cumpărare a multor familii. Spre exemplu, mai puțin de 30% dintre consumatori citesc și transmit indexul de consum la energie electrică și la gaze naturale, acum, când subiectul a devenit unul fierbinte.

Prețul energiei este în continuare plafonat, pentru majoritatea consumatorilor casnici, conform reglementărilor în vigoare. După estimările făcute de ANRE (reglementatorul pieței de energie), vor continua să beneficieze de formule de plafonare peste 8,3 milioane de gospodării. Chiar dacă prețul este plafonat la nivelul din 2020, realitatea este că grija pentru cum vor evolua facturile este una justificată pentru fiecare dintre noi și trebuie să fim mult mai atenți la cât consumăm.

Cum putem să menținem totuși un echilibru și un control al costurilor familiei în aceste condiții?

Primul și cel mai simplu pas este citirea lunară a indexului de consum și transmiterea lui către furnizorul cu care aveți contractul. În acest fel, veți plăti energia consumată efectiv, nu un consum estimat. Cunoașterea propriului consum ajută la evaluarea costurilor, la planificarea lor și, dacă e cazul, la reducerea risipei de energie. Nu se poate observa dacă e ceva în neregulă cu echipamentele din casă, cu contorul sau cu obișnuințele de consum dacă nu avem o măsurătoare. Găsiți detalii despre cum să citiți contorul, în funcție de tipul pe care îl aveți instalat pe site-ul dedicat www.autocitiri.ro

Ce sunt regularizările?

La  maximum trei luni (în cazul energiei electrice începând din acest an, similar cu gazele naturale), distribuitorul citește contorul și transmite valoarea acestuia către furnizor. Furnizorul compară citirea din teren cu cea a ultimului index estimat și emite regularizarea, aduce la zi plata cu consumul real. În cazul în care ați citit contorul și indexul este la zi, regularizarea nu mai înseamnă costuri în plus.

Situații excepționale

În ultima vreme au fost semnalate câteva situații excepționale, cum sunt facturile cu sume mari de regularizare, mai multe facturi într-o lună sau facturi storno. Iată o sistematizare a cauzelor celor mai comune probleme semnalate.

  • Lipsa accesului distribuitorului la contor. Nu au fost posibile citirile pe perioade mai lungi de timp, întrucât nu i s-a permis distribuitorului accesul la contorul din casă sau din curte. Sunt, de asemenea, cazuri cu restanțe de citire din perioada pandemiei, când accesul în locuințe a fost limitat. Această situație a fost cea mai comună în cazul facturilor de regularizare cu sume mari din ultima perioadă. Legislația prevede obligația clienților de a asigura accesul reprezentanților operatorilor de distribuție la contor.
  • Modificări legislative (14 în ultimul an) care au impus schimbarea modalităților de facturare și adaptarea sistemelor informatice ale furnizorilor. Există situații în care furnizorul a stornat facturile emise pentru a include noile reglementări și calculul cel mai favorabil clientului, după noile formule publicate, care a trebuit aplicate în termen foarte scurt.
  • Clarificări oficiale întârziate. O parte din furnizori au așteptat clarificări oficiale și au emis, din acest motiv, cu întârziere, facturile pe o anumită lună. Astfel s-au suprapus două perioade de facturare, ceea ce a dus la emiterea a două facturi în interval mai scurt de timp, de obicei, după o perioadă în care nu au mai fost emise facturi.

Căile de soluționare a problemelor apărute

Cea mai bună soluție, dacă aveți dubii privind factura este contactarea furnizorului. Puteți să o faceți online sau telefonic, modalitățile de contact le găsiți în facturi sau pe website-urile furnizorilor. În aceasta perioadă, este posibil ca, urmare a creșterii preocupărilor față de subiect, centrele de contact să fie mai aglomerate. Dacă după dialogul cu furnizorul considerați că situația facturii nu este clarificată, vă puteți adresa ANRE.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

3 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

3 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

3 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

3 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

4 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More