Afaceri

Prejudiciu de peste 3 milioane de lei cauzat bugetului de stat în domeniul construcţii, descoperit de inspectorii antifraudă

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au desfășurat în această lună acțiuni de control la trei societăți comerciale din București-Ilfov, care efectuează prestări de servicii în domeniul construcţiilor.  Prejudiciul cauzat bugetului de stat de către entitățile verificate este de 3 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adaugată și impozit pe profit.

Societățile înregistrau în evidențele contabile achiziţii fictive de bunuri sau servicii de la diferite persoane fizice și juridice, procedând astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi crearea unei aparenţe de legalitate a tranzacţiilor.

Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

DGAF desfășoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și recomandă tuturor entităților economice să respecte legislația fiscală aflată în vigoare.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More