Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreluarea integratorului de soluţii IT, Data Core Systems SRL, de către Arctic Stream S.A. şi familia Mănescu este analizată de Consiliul Concurenţei, informează instituţia într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
“Conform prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, notează sursa citată.
Observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.
Arctic Stream S.A. este un integrator IT fondat în anul 2017, care oferă produse şi servicii în domenii, precum: tehnologii şi echipamente de comunicaţii, automatizări ale centrelor de date, soluţii de tip software-defined şi securitate cibernetică.
Data Core Systems S.R.L. este, de asemenea, un integrator de soluţii IT şi activează pe piaţa din România din anul 2012. Anterior tranzacţiei, compania era deţinută integral de familia Mănescu.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More