Sursa foto: facebook.com
Premierul Nicolae Ciucă a convocat, joi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pe tema acordării unui ajutor umanitar extern de urgenţă autorităţilor din Republica Franceză, în urma consultării cu preşedintele Klaus Iohannis pe acest subiect, potrivit unei informări a Guvernului.
La finalul reuniunii, în jurul orei 16.00, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, vor susţine un briefing de presă la Palatul Victoria, se precizează în informare.
Mii de pompieri luptă în prezent în Franţa împotriva incendiilor de pădure reizbucnite pe fondul valurilor de căldură şi a lipsei ploilor.
Miercuri seara, opt incendii majore ardeau în Franţa – în Gironde (sud-vest), Maine-et-Loire (vest), Jura (est), Drome, Aveyron şi Lozere (sud-est), potrivit Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, sâmbătă, felicitări noului preşedinte al Cehiei, Petr Pavel, pronunţându-se pentru…
Forţele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanşarea invaziei ruse…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat "ataşamentul ferm la valorile noastre europene"…
Ministerul Afacerilor Externe rus s-a declarat sâmbătă "profund îngrijorat" după atentatele comise în Ierusalimul de…
Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă, după numărarea a 75%…
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă, înainte de summitul UE-Ucraina de…