International

Premierul australian de centru-stânga revendică victoria în alegerile legislative

Şeful guvernului laburist australian Anthony Albanese a revendicat victoria în alegerile legislative de sâmbătă, într-un discurs adresat susţinătorilor săi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Mulţumesc poporului australian pentru că mi-a dat şansa de a continua să slujesc cea mai bună naţiune din lume”, a declarat premierul la Sydney.

Liderul opoziţiei Peter Dutton, membru al Partidului Liberal, a pierdut sâmbătă locul de parlamentar, potrivit proiecţiilor difuzate de postul public ABC pe baza rezultatelor parţiale din circumscripţia sa.

Opozantul din Partidul Laburist (centru-stânga) l-a învins pe Dutton, a declarat ABC, marcând o înfrângere electorală răsunătoare pentru tabăra conservatoare.

Peter Dutton, fost ofiţer de poliţie în vârstă de 54 de ani, a intrat în Parlament în 2001 şi a fost de mai multe ori ministru, a recunoscut rezultatul acestor alegeri. El a fost liderul opoziţiei de la înfrângerea fostului prim-ministru Scott Morrison la alegerile parlamentare din 2022.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

24 de minute ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

51 de minute ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

2 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More