International

Premierul britanic Boris Johnson asigură că Ucraina nu va adera “în niciun caz” la NATO

Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri presei că “Ucraina nu va adera în niciun caz la NATO în viitorul apropiat”, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Aflat într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, Johnson a afirmat în faţa presei că înţelege “realitatea poziţiei” exprimate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în videoconferinţa de marţi cu reprezentanţi ai ţărilor baltice şi nordice. Liderul de la Kiev şi-a exprimat frustrarea că ţara sa nu a fost primită în alianţa nord-atlantică, dar a recunoscut că “acesta este adevărul şi trebuie să îl acceptăm pur şi simplu ca atare”.

Prim-ministrul Regatului Unit a relatat că a discutat din nou marţi cu “Volodimir” şi că i s-a explicat clar şi preşedintelui rus Vladimir Putin că Ucraina nu va deveni în curând membră a NATO. El a afirmat însă că deciziile privind viitorul Ucrainei trebuie să revină “poporului ucrainean” şi “liderului ales” al acestuia şi a promis că Londra în va sprijini în continuare pe Zelenski.

“Iar cel mai important este că agresiunea lui Putin, atacurile sale absolut barbare asupra Ucrainei trebuie să înceteze şi nu ar trebui să aibă succes şi nu vor avea succes”, a adăugat premierul.

Tot miercuri, la Londra, ministrul de externe Liz Truss a declarat că este sceptică privind negocierile de pace ruso-ucrainene şi că Putin ar trebui să îşi retragă trupele pentru ca tratativele să aibă succes. Ea a mai declarat pentru BBC că preşedintele Rusiei trebuie oprit “cu orice preţ”, consemnează Reuters.

“Dacă nu ne asigurăm că Vladimir Putin pierde în Ucraina, probabil că va vrea să meargă mai departe”, a avertizat şefa diplomaţiei britanice, apreciind că liderul de la Kremlin “este o adevărată ameninţare cu care se confruntă lumea”.

Întrebată ce înţelege prin “cu orice preţ”, Truss a răspuns că “trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a sancţiona regimul din Rusia (…) acum trimitem (Ucrainei – n. r.) arme antiaeriene deoarece nu vrem ca acest conflict să se extindă. De aceea trebuie să fim duri acum. Şi de aceea trebuie să colaborăm cu ţări din întreaga lume, dintre care cu unele nu suntem de acord în multe, multe probleme, dar trebuie să fim de acord că nu putem asista la încălcarea pur şi simplu a suveranităţii altei ţări de către Rusia”.

Vizita lui Johnson în Golf se înscrie în aceeaşi direcţie: Regatul Unit doreşte ca Occidentul să devină independent de gazele şi petrolul din Rusia.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

30 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

32 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

38 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

43 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

48 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

51 de minute ago

This website uses cookies.

Read More