International

Premierul britanic Rishi Sunak cere confiscarea activelor ruseşti îngheţate

Premierul britanic Rishi Sunak a cerut duminică ţărilor occidentale să fie “mai îndrăzneţe” şi să confişte activele ruseşti îngheţate pentru a le redistribui apoi Ucrainei, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Trebuie să fim mai îndrăzneţi în ceea ce priveşte confiscarea a sute de miliarde din activele ruseşti îngheţate”, a scris şeful guvernului britanic într-un articol publicat de Sunday Times, cu ocazia marcării a doi ani de la invazia rusă pe scară largă din Ucraina.

“Începem prin a lua miliardele din dobânda pe care aceste active le generează şi prin a le trimite Ucrainei”, a afirmat Rishi Sunak. “Apoi, în cadrul G7, trebuie să găsim modalităţi legale de a confisca activele în sine şi, de asemenea, de a trimite acele fonduri în Ucraina”, a adăugat el.

“Ce omagiu ar fi pentru lupta lui Aleksei Navalnîi de a trage la răspundere statul rus pentru acţiunile sale” a adăugat el, referitor la opozantul rus care a murit recent într-un penitenciar din regiunea arctică.

Într-un comunicat publicat sâmbătă la sfârşitul unei reuniuni prin videoconferinţă, liderii G7 au făcut apel la guvernele lor să continue să acţioneze “prin toate căile posibile prin care activele suverane ale Rusiei ar putea fi utilizate pentru a sprijini Ucraina, în conformitate cu sistemele noastre juridice şi cu dreptul internaţional”.

Ei au reafirmat că “activele suverane ruse în jurisdicţiile (lor) vor rămâne blocate până când Rusia va plăti pentru daunele cauzate Ucrainei”.

Pe 30 ianuarie, Uniunea Europeană – care a îngheţat 200 de miliarde de euro din activele Băncii Centrale a Rusiei – a ajuns la un acord cu privire la prima etapă a unui plan care vizează alocarea veniturilor generate de activele ruseşti îngheţate pentru reconstrucţia Ucrainei.

Articole recente

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia și Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunțuri…

2 minute ago

Aeroporturile europene se grăbesc să repare sistemele de check-in după un atac cibernetic major

Unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, inclusiv Heathrow din Londra, cel mai aglomerat…

3 ore ago

Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…

3 ore ago

Şefa Comisiei Europene transmite Moscovei: UE îşi va apăra fiecare centimetru al teritoriului său

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis - într-un interviu publicat duminică de…

3 ore ago

ASF alocă 68,4 milioane lei pentru servicii de dezvoltare de software şi sisteme informatice

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) alocă 68,4 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de dezvoltare…

3 ore ago

Deficitul bugetar al Italiei ar putea scădea anul acesta sub 3% din PIB (ministrul Economiei)

Deficitul bugetar al Italiei ar putea scădea în 2025 sub plafonul UE de 3% din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More