Politica

Premierul ceh cere primirea României şi a statelor din Balcani în Schengen pentru a combate migraţia

Spaţiul de liberă circulaţie ”Schengen nu este funcţional în acest moment”, a declarat sâmbătă premierul ceh Andrej Babis, într-un interviu acordat ziarului Pravo, el argumentând că acordul privind acest spaţiu încheiat în anul 1985 nu este în măsură, cu membrii săi actuali, să-şi îndeplinească misiunea de a oferi ”protecţia coerentă a frontierelor externe şi libera circulaţie în interiorul” UE, consemnează website-ul francez news-24, potrivit Agerpres.

Nu a fost mai bine nici în timpul valului migrator din 2015, când ”singurul care a apărat frontierele Schengen a fost (premierul ungar) Viktor Orban, care a construit un gard împotriva migranţilor”, a remarcat şeful guvernului ceh.

Majoritatea migranţilor sosesc pe mare, aşadar este ”absurd” ca ţări precum Bulgaria şi Croaţia, care controlează coastele europene ale Mării Negre şi, respectiv, ale Mării Adriatice, să nu facă parte din Schengen, consideră Andrej Babis. ”Să acceptăm Bulgaria, România, Serbia (ţară nemembră a UE n.red) şi Croaţia în spaţiul Schengen; să avem o strategie clară faţă de Balcanii occidentali şi să apărăm Europa împotriva migraţiilor ilegale la frontierele sale externe”, a îndemnat el.

Celelalte etape necesare pentru a rezolva această problemă ar trebui să includă ”lupta împotriva traficanţilor de fiinţe umane şi semnarea de acorduri cu Turcia, Maroc, Algeria, Tunisia şi Libia”, ţări traversate de refugiaţii care vin în Europa, a sugerat în continuare şeful guvernului de la Praga.

El a mai justificat necesitatea de a proteja Europa în faţa afluxului de migranţi prin faptul că ”Danemarca, Suedia şi Austria, care au primit toate migranţi în 2015, acum îi resping”.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

5 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

7 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More