Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPremierul Marcel Ciolacu va avea vineri o întâlnire informală cu omologul ungar, Viktor Orban, au precizat joi surse oficiale.
Potrivit surselor citate, subiectul abordat va fi intrarea României în Schengen, având în vedere că Ungaria deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene semestrul acesta.
Premierul ungar, Viktor Orban, va fi prezent la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, unde sâmbătă îşi va ţine tradiţionalul discurs pornind de la tema centrală a evenimentului – “Pe drumul drept”.
În cadrul lucrărilor Universităţii de Vară se vor derula 500 de programe, în 34 de corturi, care au tematici diverse, de la teme economice şi politice, la cele cu caracter cultural, gastronomic sau sportiv, în pregătirea evenimentului fiind implicaţi 300 de organizatori, potrivit Agerpres.
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…
Piețele obligațiunilor „nu au înțeles pe deplin” faptul că noile venituri provenite din tarifele impuse…
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…
This website uses cookies.
Read More