Politica

Premierul Ciucă despre posibile remanieri: Nu cred că e momentul oportun să discutăm acum despre astfel de decizii

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la Suceava, că nu este oportun ca în acest moment să se discute despre eventuale remanieri guvernamentale.

“Nu cred că este momentul oportun să discutăm acum despre astfel de decizii, în condiţiile în care ne aflăm în prim proces de analiză a ceea ce facem, astfel încât să avem un plan coerent pentru iarna 2022/2023. Discuţiile acestea în care cineva îşi doreşte sau cineva nu îşi doreşte să fie ministru sau doreşte ca cineva din guvern să plece sunt chestiuni care în momentul de faţă nu fac obiectul – cel puţin în perioada imediat următoare – a se întâmpla”, a subliniat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

Nicolae Ciucă a subliniat că remanierea guvernamentală este atributul premierului, dar că, atunci când va fi cazul, va discuta cu liderii partidelor din coaliţie.

“În calitate de premier am să-mi asum această responsabilitate şi desigur voi avea discuţii cu fiecare dintre liderii partidelor din coaliţie. Şi atunci când va fi cazul şi dacă va fi cazul, vom proceda la remaniere”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

15 minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

24 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

28 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

o oră ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More