‘La invitaţia prim-ministrului Li Qiang (…) premierul italian Giorgia Meloni va efectua o vizită oficială în China între 27 şi 31 iulie’, a informat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze, Mao Ning, într-un comunicat citat şi de Xinhua.
La Beijing, Meloni va mai avea întrevederi cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu preşedintele legislativului, Zhao Leji.
Vizita va fi prima în China a Giorgiei Meloni de când a preluat şefia guvernului în 2022.
Italia s-a retras anul trecut din acordul cu China în cadrul iniţiativei ‘One Belt, One Road’ (Noile Drumuri ale Mătăsii), după ce fusese singura ţară din G7 participantă la acest program de investiţii masiv al Beijingului.
Protocolul de acord neconstrângător cuprindea vaste angajamente de cooperare în domeniile logisticii, infrastructurilor, finanţelor şi mediului.
Aliaţii Italiei au criticat însă o lipsă de transparenţă.
Între timp, guvernul lui Meloni a încercat să restabilească legăturile cu China, partener comercial cheie.
Ministrul de externe Antonio Tajani a făcut anul trecut o vizită la Beijing, unde s-a întâlnit cu omologul său Wang Yi, care a descris cooperarea cu Italia drept ‘fructuoasă’.