Categories: Sanatate

Premierul Orban: Se închid școlile în București; Masca devinde obligatorie și pe stradă; Se închid restaurantele

Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică după-amiază, că școlile din București vor fi închise, după ce indicele de infectare a depășit 3 la 1000 de locuitori. Guvernul va aloca 75% pentru salariul unui părinte, ca să poată sta acasă cu copiii. (VEZI VIDEO) Orban a mai declarat că în municipiul București au fost distribuite tabletele pentru elevi și că acestea sunt pentru copiii din familii vulnerabile.

El a mai spus că masca devine obligatorie în spațiile deschise, iar restaurantele, teatrele și cinematografele se închid.

”Intrarea în vigoare a măsurilor aferente depăşirii pragului de 3 la mie se face după ce CMSU va face constatarea depăşirii pragului şi implicit va anunţa măsurile. Acestea sunt prevederile legale. Prevederile legale au stabilit un termen de 24 de ore de transmitere a datelor de la DSP către prefecturi şi de 48 de ore către prefectură. (…) După părerea mea, odată ce DSP a transmis către Centrul de Comandă a Intervenţiei şi către Prefectura data de 3,02 nu se mai poate întoarce situaţia. Nu văd un motiv prin care s-ar putea întoarce. De regulă, raportările duminică de la 10 până luni la 10 cuprind mai puţine cazuri din cauză că se efectuează mai puţin teste, dar odată indicele depăşit cred că trebuie adoptate măsurile”
Premierul a anunţat duminică, în cadrul unei declaraţii de presă, că autorităţile analizează „posibile alte măsuri” care ar putea fi aplicate pentru stoparea răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit news.ro.
„Suntem în analiză pentru posibile alte măsuri. Pe de altă parte, vom solicita utilizarea altor metode a reduce riscul de răspândire, dacă va fi cazul. Deocamdată prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă am prevăzut aceste măsuri pentru a combate răspândirea virusului”, a declarat Ludovic Orban.
Acesta a precizat că măsurile prevăzute prin HG de prelungirea stării de alertă care a fost adoptată miercuri trebuie transpuse într-o hotărâre adoptată de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, despre care premierul spune că „va trebui să gândească un plan de implementare”.
„Este prematur să discutăm despre o astfel de decizie (n.r. – instituirea carantinei) cert este că 14 zile aceste măsuri vor fi în vigoare” a declarat prim-ministrul duminică după amiază, în condiţiile în care Capitala a ajuns la pragul de infectare de 3,02 la mie.
Ludovic Orban a menţionat că, în ceea ce îi priveşte pe părinţi, „imediat după luarea deciziei” va fi adoptată marţi sau miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care va avea prevederi clare legate de asigurarea a 75% din salariu pentru un părinte care să stea acasă cu copilul în cazul în care se organizează învăţământul în sistem online.
Şeful Guvernului mai spune că s-au achiziţionat tabletele necesare elevilor din  municipiul Bucureşti şi că acestea au fost sau urmează a fi distribuite, în unele cazuri, prin intermediul unităţilor de învăţământ, elevilor din familii defavorizate din punct de vedere financiar.

Ministrul Educației: „Cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față”

Articole recente

Gabriela Dan – numită în funcţia de preşedinte al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Offshore la Marea Neagră

Gabriela Dan a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat,…

5 ore ago

CDC anunţă că americanii complet vaccinaţi se pot întâlni fără măşti

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a afirmat luni că americanii…

6 ore ago

INSP: Primele două cazuri cu varianta braziliană a SARS-CoV-2 confirmate în România

Două cazuri de infectare cu varianta braziliană P.1. a SARS-CoV-2 au fost confirmate în România,…

6 ore ago

Finlanda va închide temporar cafenelele şi restaurantele

Finlanda va intra într-o carantină pentru trei săptămâni, după ce parlamentul a aprobat luni o…

8 ore ago

Acordarea sporului de metrou pentru toţi angajaţii Metrorex a fost abuzivă (Raport)

Acordarea sporului de metrou, care poate ajunge la 40% din salariul de bază, pentru toţi…

8 ore ago

Coronavirus: UE ar putea bloca şi alte exporturi de vaccin, anunţă Ursula von der Leyen

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avertizat luni că şi alte ţări ar…

8 ore ago