International

Premierul polonez: Iniţiativa Celor Trei Mări nu poate exista fără o Ucraină liberă

Iniţiativa Celor Trei Mări nu poate exista fără o Ucraină liberă şi suverană, a declarat luni premierul polonez Mateusz Morawiecki, în cadrul congresului anual al oficialităţilor locale din ţările participante la această iniţiativă regională, ce are loc luni şi marţi în oraşul polonez Lublin, potrivit thenews.pl.

Şeful executivului polonez a spus că invazia rusă în Ucraina, ”brutalitatea sa şi cruzimea rusă ne-au arătat cât de importantă este cooperarea între ţările din flancul estic al NATO şi Uniunea Europeană”.

”Conceptul Celor Trei Mări cred că va fi un mare succes, în special atunci când Europa Centrală şi de Est va deveni ‘Europa Centrală’ pentru dezvoltarea economică a Uniunii Europene”, a adăugat Mateusz Morawiecki, potrivit Agerpres.

În timpul unei vizite recente la Kiev, preşedintele polonez Andrzej Duda a afirmat că ar dori ca Ucraina să adere la Iniţiativa Celor Trei Mări.

Ambasadorul Ucrainei la Varşovia, Andrii Deşciţia, a recunoscut săptămâna trecută că ţara sa este ”foarte mult interesată” să se alăture Poloniei în acest proiect regional.

Iniţiativa Celor Trei Mări reuneşte 12 ţări din Uniunea Europeană situate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Obiectivul iniţiativei este adâncirea legăturilor politice, economice, energetice şi infrastructurale între ţările respective.

Capitala letonă Riga va găzdui în această lună un summit al Iniţiativei Celor Trei Mări.

În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

24 de minute ago

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

29 de minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

47 de minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

48 de minute ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

49 de minute ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More