Premierul Florin Cîţu a publicat, vineri dimineaţă, execuţia bugetară la 6 luni, iar, potrivit datelor prezentate, cel mai rău stă Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, cu 28%. La polul opus, cu 96% execuţie bugetară, sunt Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii.
”Transparenţă şi profesionalism. Execuţia bugetară faţă de program după 6 luni”, a scris, vineri dimineaţă, pe Facebook, Florin Cîţu, alături de un grafic care prezintă realizările ministerelor.
Astfel, faţă de programul la 6 luni, Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, se află la 28%, fiind cea mai mică valoare înregistrată de un minister. Motivul ar fi desprinderea Ministerului Energiei din cel al Economiei, în aprilie, și faptul că s-a lucrat pe bugetul MEEMA.
La polul opus, cu 96% execuţie bugetară, sunt Ministerul Justiţiei, condus de ministrul USR PLUS Stelian Ion şi Ministerul Muncii, condus de Raluca Turcan, potrivit news.ro.
Potrivit graficului prezentat de premier, după primele şase luni, execuţia la nivelul bugetului de stat este de 84% faţă de cât a fost programat.
Ministerele au următoarea execuţie bugetară:
Ministerul Muncii – 96%
Ministerul Justiţiei – 96%
MInisterul educaţiei – 95%
Ministerul Finanţelor – 95%